CNAM alocă bani pentru proiecte de reparații ale oficiilor medicilor de familie
În anii 2024–2025, în raionul Dubăsari, au fost alocate mijloace financiare pentru două proiecte de reparații curente ale oficiilor medicilor de familie.

Anul trecut, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acordat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale 490.000 de lei pentru reparația oficiilor medicilor de familie din Molovata. Proiectul a fost finalizat cu succes, iar locuitorii acestui sat beneficiază acum de condiții mai bune pentru acordarea asistenței medicale, transmite noi.md.
În anul curent, compania urmează să aloce peste 430.000 de lei pentru reparația curentă a oficiilor medicilor de familie din Holercani. Proiectul este la etapa executării lucrărilor.
Pe lângă investițiile în infrastructura medicală, CNAM a încheiat pentru acest an cu Centrul de Sănătate Dubăsari un contract în valoare totală de 36,6 milioane de lei, cu peste trei milioane mai mult față de 2024. Acești bani sunt destinați acoperirii serviciilor de asistență medicală primară, investigațiilor paraclinice, precum și îngrijirilor medicale comunitare și la domiciliu.
În primele șapte luni ale anului curent, fiecare al treilea locuitor al raionului Dubăsari a beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate, eliberate în baza rețetei electronice. CNAM a alocat în această perioadă 8,5 milioane de lei pentru acoperirea de medicamente și dispozitive medicale compensate în acest raion, asigurând accesul pacienților la tratamente esențiale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







