Trump a semnat un decret care interzice participarea persoanelor transgender în sportul feminin
Decretul obligă, printre altele, Departamentul de Justiție să interzică participarea persoanelor transgender la competițiile sportive școlare destinate fetelor.

Președintele Donald Trump a semnat miercuri, 5 februarie, un decret care vizează excluderea persoanelor transgender din sportul feminin. Susținătorii inițiativei consideră acest act un pas spre restabilirea echității, în timp ce opozanții îl cataloghează drept o încălcare a drepturilor unei categorii mici de sportivi, relatează golosameriki.com.
Decretul impune Departamentului de Justiție interzicerea participării persoanelor transgender la competițiile sportive școlare feminine, bazându-se pe Titlul IX, legea care interzice discriminarea pe criterii de sex în domeniul educației.
„Războiul împotriva sportului feminin s-a încheiat”, a declarat Trump la ceremonia de semnare a decretului, înconjurat de zeci de tinere sportive. „Administrația mea nu va sta cu mâinile în sân și nu va privi cum bărbații înving și umilesc sportivele”.
Documentul prevede aplicarea imediată a măsurii la nivel național. Toate școlile care vor permite persoanelor transgender să participe la competiții feminine vor fi private de finanțare federală.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







