Trump nu și-a putut aminti numele lui Iohannis: Candidatura lui pentru funcția de șef NATO nu mi-a plăcut
În cadrul unei conferințe de presă comune cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Donald Trump nu a reușit să-și amintească numele fostului președinte al României, Klaus Iohannis, care a candidat pentru cea mai înaltă funcție în Alianța Nord-Atlantică.

Donald Trump l-a apreciat pe Mark Rutte, subliniind că l-a susținut întotdeauna și l-a considerat „omul potrivit” pentru funcția în NATO, „spre deosebire de alt candidat”, informează dcnews.ro.
„Te-am susținut întotdeauna, nu îți poți imagina cât. Ai avut un rival, un candidat, care nu îmi plăcea. Nu am fost mulțumit de el, cred că înțelegi despre cine vorbesc. Consider că ești omul potrivit și cred că Mark Rutte a fost un prim-ministru excelent al Olandei”, a spus Donald Trump lui Mark Rutte.
Amintim că fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a anunțat că va candida pentru funcția de șef al Alianței Nord-Atlantice. Totuși, ulterior și-a retras candidatura în favoarea lui Rutte.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







