theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
28 Aprilie 2025, 12:18
8 526
Copiază linkul
Link copiat

Curtea Supremă de la Kiev l-a condamnat pe Viktor Ianukovici la 15 ani de închisoare în absență

Curtea Supremă de la Kiev l-a condamnat pe Viktor Ianukovici la 15 ani de închisoare într-un caz legat de fuga fostului președinte al Ucrainei și a apropiaților săi în Rusia, în februarie 2014.

Curtea Supremă de la Kiev l-a condamnat pe Viktor Ianukovici la 15 ani de închisoare în absență.
Curtea Supremă de la Kiev l-a condamnat pe Viktor Ianukovici la 15 ani de închisoare în absență.

Instanța l-a găsit pe Ianukovici vinovat de organizarea trecerii ilegale a unor persoane prin granița de stat a Ucrainei și de incitarea la dezertare (art. 332 alin. 2, art. 27 alin. 4 și art. 408 alin. 2 din Codul Penal al Ucrainei), transmite „Interfax-Ucraina”, citat de meduza.io.

Fostul șef al securității lui Ianukovici, Constantin Kobzar, a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru organizarea trecerii ilegale a persoanelor prin granița Ucrainei și pentru dezertare (art. 332 alin. 2 și art. 408 alin. 2 din Codul Penal al Ucrainei).

Cazul judecat de instanța din raionul Podil este legat de fuga fostului președinte al Ucrainei în Rusia pe 23 februarie 2014. Ianukovici și Kobzar au fost acuzați că au traversat ilegal granița Ucrainei pe cale aeriană și că au organizat trecerea ilegală a cel puțin 20 de persoane, membri ai cercului apropiat al fostului președinte și angajați ai securității sale, incitându-i astfel la dezertare.

Pentru Ianukovici, care se află deja de mai bine de 11 ani în Rusia, aceasta este a doua condamnare pronunțată în absență de o instanță ucraineană. În ianuarie 2019, Ianukovici a fost condamnat pentru trădare de patrie și complicitate în comiterea unui război agresiv (art. 111 alin. 1, art. 27 alin. 5 și art. 437 alin. 2 din Codul Penal al Ucrainei) la 13 ani de închisoare.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat