Studiu: Oamenii trebuie să învețe să intre în hibernare. Asta i-ar putea vindeca de boli

După luni de hibernare, animalele trebuie să-și refacă organismele în urma unor schimbări fiziologice extreme, relatează focus.ua.

O echipă de cercetători de la Universitatea Utah a studiat segmente specifice de ADN care ajută animalele să se refacă rapid după hibernare. Acestea vizează în principal probleme precum atrofia musculară, rezistența la insulină și leziunile cerebrale, scrie Gizmodo.

Cercetătorii au găsit dovezi că în genomul uman există regiuni genetice care pot acționa ca niște „comutatoare”, adaptând organismul pentru o stare similară hibernării. Această descoperire, spun autorii, ar putea duce la noi metode de tratament pentru diabetul de tip 2, boala Alzheimer și alte afecțiuni grave.

„Oamenii au baza genetică necesară, dar trebuie să identificăm comutatoarele care controlează trăsăturile hibernării”, a declarat autoarea studiului, experta în neurobiologie și anatomie Susan Steinwand.

Hibernarea presupune că animalele intră într-o stare de letargie. Acest truc le permite să supraviețuiască luni întregi fără hrană și apă, dar are un impact puternic asupra sănătății lor. Potrivit autorului principal al studiului, Christopher Gregg, mușchii animalelor încep literalmente să se degradeze din cauza lipsei de hrană și mișcare.

În plus, în creierul lor se acumulează proteine asociate cu boala Alzheimer. După trezire, reluarea bruscă a fluxului sangvin poate provoca leziuni neurologice. Mai mult, animalele devin diabetice după hibernare din cauza cantității mari de grăsime pe care o acumulează pentru a supraviețui lunilor de înfometare.

Totuși, mamiferele au dezvoltat adaptări unice care le permit să inverseze aceste daune fiziologice extinse. Acum cercetătorii presupun că genele care permit animalelor să se refacă după hibernare există și la oameni.

Faptul că specii diferite pot intra în hibernare sugerează că baza genetică a hibernării există în genomul tuturor mamiferelor. Asta înseamnă că chiar și speciile care nu hibernează pot fi purtătoare ale acestor gene.

„Aproape toate speciile au aceleași gene. Principala diferență apare în 98% din genom, în regiunile care nu codifică gene. La animalele care hibernează, aceste regiuni necodificatoare acționează ca niște „comutatoare principale”, controlând răspunsurile funcționale ale genelor la înfometare și revenirea la alimentație”, a explicat Gregg.

Identificarea acestor comutatoare nu este o sarcină ușoară. Prin urmare, cercetătorii au decis să compare genomurile mamiferelor pentru a descoperi regiunile conservate de ADN care sunt prezente la majoritatea speciilor, dar care sunt active doar la animalele care hibernează. Aceste regiuni, activate în timpul hibernării, sunt regulatori care activează genele în celule specifice, la momente specifice.

Apoi cercetătorii au analizat genele care se activează sau se dezactivează în timpul înfometării la șoareci. Deoarece hibernarea este, în esență, capacitatea organismului de a se adapta la lipsa alimentației, înfometarea declanșează modificări metabolice similare.

Aceasta a ajutat la identificarea așa-numitelor „gene-concentrator”, care acționează ca principali regulatori ai activității genelor în timpul înfometării.

„Am descoperit că elementele asociate cu hibernarea influențează în mod disproporționat aceste gene-concentrator. Animalele care hibernează au modificat reglarea și activitatea acestor gene-cheie, ceea ce are un impact major asupra întregului program de răspuns la lipsa alimentației. Acest lucru este important, deoarece ne gândim la modul în care putem aplica aceste cunoștințe în viața reală”, au concluzionat autorii studiului.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.