Oameni din diferite țări experimentează halucinații similare: După consumul de ciuperci văd liliputani

În surse de limbă rusă, Lanmaoa asiatica este numită uneori „hribul liliputan”. Această ciupercă tubulară chiar seamănă, ca aspect, cu un hrib, doar că este puțin mai intens colorată: are un picior rozaliu și o pălărie gălbuie. Ea crește în țări asiatice și este cunoscută pentru gustul său pronunțat de umami, relatează bbc.com.

În provincia chineză Yunnan, în timpul sezonului de ciuperci, din iunie până în august, ea se vinde liber în piețe și apare în meniurile restaurantelor. Iar medicii dintr-un spital se pregătesc pentru un aflux de pacienți cu o plângere neobișnuită: aceștia văd ființe mici, asemănătoare unor elfi. Astfel de pacienți sunt câteva sute pe an.

Motivul este că, dacă Lanmaoa asiatica nu este gătită corect, pot apărea halucinații.

„Într-un restaurant cu hot pot de ciuperci, un chelner a setat un cronometru la 15 minute și i-a avertizat pe jurnaliști: «Nu mâncați până nu se oprește cronometrul, altfel s-ar putea să vedeți omuleți mici»”, povestește Colin Domnauer, doctorand biolog la Universitatea din Utah și la Muzeul de Istorie Naturală din Utah, care studiază aceste ciuperci. „Se pare că, în cultura locală, acesta este un fapt cunoscut de toată lumea.”

În afara provinciei Yunnan și a încă câtorva locuri, ciuperca nu este privită ca ceva obișnuit și este percepută ca un mister.

„Au existat multe relatări despre existența acestei ciuperci psihedelice, iar mulți oameni au încercat s-o găsească, dar nu au reușit să identifice specia”, spune Juliana Furci, micolog, fondatoare și directoare executivă a Fungi Foundation — o organizație non-profit care se ocupă de descoperirea, documentarea și conservarea speciilor de ciuperci.

Domnauer speră să afle ce compus necunoscut ar putea provoca halucinații atât de asemănătoare și să înțeleagă ce am putea învăța nou, datorită acestei ciuperci, despre creierul uman.

Prima dată, Domnauer a auzit despre o asemenea ciupercă pe când era student, de la profesorul său de micologie.

„Suna atât de ciudat — că undeva există o ciupercă ce provoacă viziuni de basm, despre care raportează oameni din culturi și epoci diferite”, spune Domnauer. „Eram nedumerit și am devenit curios să aflu mai multe.”

În literatura științifică s-au găsit destul de puține informații. Într-un articol din 1991, doi cercetători de la Academia Chineză de Științe scriau despre cazuri în care locuitori ai provinciei Yunnan, după ce au consumat o anumită ciupercă, au avut „halucinații liliputane”. Acesta este un termen psihiatric care înseamnă că pacientul vede oameni mici, animale sau ființe fantastice. Lilliput este un stat-insulă fictiv din romanul lui Jonathan Swift, „Călătoriile lui Gulliver”, locuit de omuleți minusculi.

Pacienții vedeau deodată multe (peste zece) „liliputani” care mișunau în jur. Să-și închidă ochii nu îi ajuta: viziunile deveneau doar mai intense.

„Îi vedeau pe hainele lor, atunci când se îmbrăcau, și pe veselă, când mâncau”, descriu halucinația autorii articolului.

Încă din anii 1960, Gordon Wasson și Roger Heim — un scriitor american și un botanist francez, cei care au făcut cunoscut publicului occidental existența ciupercilor cu psilocibină — s-au confruntat cu ceva asemănător în Papua Noua Guinee. Ei căutau o ciupercă despre care povestise o echipă de misionari care fusese acolo cu 30 de ani mai devreme. Acea ciupercă provoca localnicilor o stare care avea să fie numită ulterior „nebunie fungică”.

Fără să-și dea seama, ei s-au lovit de un fenomen care avea să fie descris mai târziu de oamenii de știință din China. La acea vreme, cercetătorii au colectat mostre din specia pe care o suspectau a fi ciuperca respectivă și le-au trimis spre analiză lui Albert Hofmann — chimistul elvețian care a descoperit LSD-ul. Totuși, Hofmann nu a reușit să identifice nicio moleculă de interes. Echipa a ajuns la concluzia că poveștile auzite erau simple legende populare și nu aveau un fundament farmacologic. Cercetările ulterioare au fost abandonate.

Abia în 2015 cercetătorii au descris oficial această ciupercă și i-au dat numele Lanmaoa asiatica. Chiar și așa, informațiile despre proprietățile sale psihoactive erau în continuare foarte puține, însă se știa deja că efectul „liliputan” nu este cauzat de psilocibină.

Prima sarcină pe care și-a propus-o Domnauer a fost să stabilească adevărata „identitate” a acestei specii. În 2023, el a mers în Yunnan, în plin sezon estival al ciupercilor, și i-a întrebat pe vânzătorii din piețe care sunt ciupercile ce „te fac să vezi omuleți mici”. Vânzătorii chicoteau. El cumpăra ciupercile indicate, apoi mergea cu ele la laborator, unde secvenția genomurile și efectua experimente.

Articolul cu rezultatele cercetării este în prezent în curs de publicare. Domnauer a descoperit că extractele chimice obținute din mostrele de laborator provocau la șoareci modificări de comportament similare celor descrise de oameni. După administrarea extractelor, la șoareci se observa o perioadă de hiperactivitate, urmată de un stupor prelungit, timp în care rozătoarele aproape că nu se mișcau.

În Filipine, potrivit zvonurilor, ar fi existat și acolo o ciupercă ce provoca simptome asemănătoare. Cercetătorul s-a deplasat acolo și a colectat mostre care, după cum spune el, arătau puțin diferit față de cele chinezești: erau mai mici și mai degrabă roz deschis, în timp ce cele din China erau mai roșiatice. Totuși, analiza genetică a arătat că era vorba într-adevăr de aceeași specie.

În decembrie 2025, conducătorul științific al lui Domnauer a vizitat, la rândul său, Papua Noua Guinee, încercând să găsească ciupercile menționate în notițele lui Wasson și Heim. Acestea nu au fost descoperite, iar ce fel de ciupercă este rămâne până astăzi un mare mister.

„Ar putea fi aceeași specie, iar asta ar fi uimitor, deoarece, de obicei, în Papua Noua Guinee nu se întâlnesc specii de ciuperci care cresc în China sau în Filipine”, spune Domnauer. Dar dacă este vorba despre o altă specie, situația este și mai surprinzătoare: ar însemna că ciuperci diferite au evoluat independent în regiuni complet diferite ale lumii și au ajuns, în final, să aibă aceeași proprietate.

Astfel de precedente există totuși în natură. Oamenii de știință — inclusiv unii care lucrează în același laborator ca Domnauer — au descoperit recent că psilocibina, molecula psihedelică prezentă în ciupercile halucinogene, a apărut independent la două tipuri de ciuperci doar îndepărtat înrudite.

Cu toate acestea, Domnauer subliniază că efectul „liliputan” al ciupercilor Lanmaoa asiatica nu este cauzat de psilocibină.

El și echipa sa continuă să încerce să identifice compusul chimic responsabil de halucinații. Potrivit testelor realizate până acum, acesta, cel mai probabil, nu este legat de niciunul dintre compușii psihedelici cunoscuți. „Tripurile” provocate de această ciupercă sunt neobișnuit de lungi: între 12 și 24 de ore. În unele cazuri, pacienții rămân internați în spital până la o săptămână. Din cauza duratei extreme a acestor stări și a riscului unor efecte secundare prelungite — precum delirul și amețelile — Domnauer nu s-a încumetat până acum să încerce el însuși ciupercile crude.

Potrivit concluziilor lui Domnauer, tocmai aceste „mega-tripuri” pot explica de ce, în China, Filipine și Papua Noua Guinee, nu s-a format o tradiție a consumului intenționat de L. asiatica pentru efectele sale psihoactive. „A fost întotdeauna consumată pur și simplu ca aliment”, spune el. Halucinațiile erau un efect secundar neașteptat.

Mai există un aspect curios: alte psihedelice cunoscute provoacă, de regulă, stări unice, care pot diferi nu doar de la o persoană la alta, ci și la aceeași persoană, dacă substanța este consumată de mai multe ori.

L. asiatica, în schimb, provoacă de fiecare dată viziuni cu omuleți mici.

„Nu cunosc nimic altceva care să provoace halucinații atât de consecvente”, spune cercetătorul.

Înțelegerea naturii acestei ciuperci nu va fi ușoară, afirmă Domnauer, însă, la fel ca studiile asupra altor compuși psihedelici, cercetarea sa ar putea ajunge, în cele din urmă, să atingă cele mai fundamentale întrebări despre conștiință și despre relația dintre minte și realitate.

În plus, aceste cercetări ar putea ajuta la clarificarea cauzelor halucinațiilor liliputane spontane la persoane care nu au consumat L. asiatica. Este o afecțiune rară: până în 2021, de la prima descriere a halucinațiilor liliputane, în 1909, au fost documentate doar 226 de cazuri care nu aveau legătură cu ciupercile. Totuși, pentru acest grup relativ mic de pacienți, consecințele pot fi grave: o treime dintre ei nu s-au recuperat complet niciodată.

Potrivit lui Domnauer, studiul lui L. asiatica ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine mecanismele cerebrale care stau la baza acestor viziuni și, posibil, chiar să dezvolte noi metode de tratament pentru pacienții cu afecțiuni neurologice similare.

„Acum, poate vom putea înțelege în ce zone ale creierului apar [halucinațiile liliputane]”, spune Dennis McKenna, etnofarmacolog și director al Academiei de Filosofie Naturală McKenna — un centru educațional non-profit din California. El este de acord cu ipoteza că înțelegerea compușilor conținuți de această ciupercă ar putea duce la descoperirea unor noi medicamente. „Dacă există sau nu o aplicație terapeutică, doar timpul va arăta”, notează el.

Potrivit estimărilor cercetătorilor, în prezent au fost descrise mai puțin de 5% dintre toate speciile de ciuperci existente pe Pământ. De aceea, consideră Juliana Furci, aceste cercetări au un potențial uriaș pentru noi descoperiri, într-un context în care ecosistemele se reduc rapid.

„Ciupercile conțin o bibliotecă biochimică și farmacologică extrem de vastă, pe care abia începem să o explorăm”, spune Furci. „Ne așteaptă o lume întreagă de descoperiri.”

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.