theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Noiembrie 2025, 20:00
13 205
Copiază linkul
Link copiat

Șalaru, despre camionul cu muniții: Fie a fost complicitate, fie corupție

Cazul camionului încărcat cu armament, depistat de vameșii români la Albița, a provocat îngrijorare publică.

Șalaru, despre camionul cu muniții: Fie a fost complicitate, fie corupție.
Șalaru, despre camionul cu muniții: Fie a fost complicitate, fie corupție.

Au apărut numeroase semne de întrebare, de unde provin armele, unde au fost depozitate și cum a reușit vehiculul plin cu muniții să circule pe teritoriul țării fără ca instituțiile de forță să știe și să intervină? Fostul ministru al Apărării Anatol Șalaru vorbește despre o breșă gravă în sistemul de securitate, posibile acte de corupție și nu exclude implicarea unor instituții ale statului în acest caz, transmite protv.md.

„Există o vulnerabilitate în sistemul de securitate, identificată de vameșii români, iar la aceste întrebări trebuie să răspundă autoritățile. Cum au ajuns aceste muniții și lansatoare antitanc în punctul vamal românesc? Mai există astfel de depozite de arme pe teritoriul Republicii Moldova? Și cu ce scop ar fi fost trimise în Israel? Eu cred că destinația finală era alta. Mă întreb dacă serviciile speciale ruse au avut un rol în această operațiune”, a declarat Șalaru.

El afirmă că armamentul respectiv este vechi, nu se mai produce și nu se află în dotarea armatei moldovenești.

„Din punct de vedere economic nu are sens să fie transportate câteva lansatoare vechi, care nu se mai fabrică, echipamente demult consumate în Ucraina și care nu se mai găsesc acolo. Astfel de arme există în regiunea transnistreană. În opinia mea, aceasta a fost o provocare menită să compromită Ucraina și Republica Moldova, pentru a ne acuza de contrabandă cu armament și a ne prezenta drept parteneri nesiguri și o amenințare pentru Uniunea Europeană”, a adăugat fostul ministru.

Șalaru spune că îl preocupă cel mai mult posibilitatea implicării unor persoane din instituțiile statului, de la vamă până la alte structuri, care au permis intrarea și ieșirea acestui transport de pe teritoriul țării.

„Există breșe și vulnerabilități în instituțiile statului, a fost complicitate sau a fost corupție. Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar faptul că un vameș a aplicat sigiliul pe container arată că a existat implicarea unor structuri ale statului”, a conchis el.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat