theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Februarie 2026, 20:00
4 324
Copiază linkul
Link copiat

Protecția salariaților în caz de insolvență a companiilor: Moldova poartă negocieri cu Comisia Europeană

Republica Moldova va solicita Comisiei Europene o perioadă de tranziție pentru a crea un mecanism care ar proteja salariații în caz de insolvență a companiilor.

Protecția salariaților în caz de insolvență a companiilor: Moldova poartă negocieri cu Comisia Europeană.
Protecția salariaților în caz de insolvență a companiilor: Moldova poartă negocieri cu Comisia Europeană.

Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, relatează moldpres.md.

Oficialul a subliniat că normele europene prevăd necesitatea creării, în fiecare stat, a unui fond pentru protecția salariaților în caz de insolvență sau faliment a companiilor și este necesar ca și Republica Moldova să adopte aceleași reguli pentru a proteja salariații.

„În Republica Moldova nu avem un mecanism care ar proteja salariații în caz de insolvență a companiilor. Deci, nu avem un fond special pentru aceste cazuri. Or, conform regulilor europene, trebuie să există în fiecare stat un fond pentru protecția salariaților în caz de insolvență sau faliment a companiilor. 

Crearea acestui fond înseamnă crearea unei instituții sau abilitarea unei instituții care să se ocupe de asta. Dar asta presupune și niște costuri pentru companii, să existe asigurări pentru riscul de a intra în insolvabilitate și atunci, în acea perioadă de insolvabilitate, salariații să primească salarii compensați”, a explicat Marcel Spătari, la emisiunea „La 360 de grade”, de la Radio Moldova.

Deputatul a subliniat că pentru crearea mecanismului este nevoie de instituirea cadrului legal și parcurgerea mai multor proceduri, care ar putea necesita o perioadă îndelungată de timp.

Marcel Spătari a mai adăugat că intergarea în Uniunea Europeană presupune transpunerea mai multor norme, astfel încât să existe aceleași reguli de joc pentru toate companiile din spațiul unic european.

„Mi se pare normal ca pe o piață comună europeană să există aceleași reguli de joc. Noi nu putem să favorizăm companiile noastre inechitabil față de companiile din Uniunea Europeană pentru că e vorba de aceeași piață și toți trebuie să aibă aceleași reguli de joc. Unul pentru toți și toți pentru unul”, a conchis Marcel Spătari.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat