Postica: Înregistrările prealabile ale moldovenilor din Rusia ridică semne de întrebare
Înregistrarea prealabilă a moldovenilor cu drept de vot în Rusia ridică semne de întrebare, deoarece multe cereri au fost depuse de pe aceleași adrese de e-mail sau de pe aceleași calculatoare, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.

„Majoritatea acestor înregistrări sunt făcute de pe una și aceeași adresă, fie de email, fie de IP, ceea ce înseamnă că toate acele reguli democratice, care sunt prevăzute în regulamentele și în legislația Republicii Moldova, sunt fentate de către persoane rău intenționate. Simplist, noi am permis de pe una și aceeași adresă de email să fie efectuate șapte înregistrări prealabile. Deci de pe una și aceeași adresă, taniusha@mail.ru, sunt șapte înregistrări prealabile, după care începe taniusha1@mail.ru încă șapte, taniusha2 și tot așa câte șapte înregistrări prealabile. Avem situații în care de pe una și aceeași adresă de IP, adică de la același calculator, sunt făcute înregistrări prealabile cu sutele”, a explicat Postica în cadrul unei emisiuni de la Moldova1.
Vicepreședintele CEC a subliniat că astfel de informații nu apar în spațiul public, iar datele detaliate vor fi prezentate odată cu aprobarea deciziei de deschidere a secțiilor de vot în străinătate.
„Toate aceste lucruri noi le vedem în spate, pentru că ele nu sunt în spațiul public, dar la momentul în care noi vom aproba hotărârea cu privire la deschiderea secțiilor, organizarea secțiilor de votare peste hotarele țării, atunci când noi trebuie să explicăm și să vedem cum ținem cont de aceste înregistrări prealabile, colegii ne vor prezenta informații mult mai detaliate, care să fie aduse la cunoștința publicului exact”, a menționat oficialul.
El a amintit că un asemenea mecanism a fost folosit și la alegerile precedente.
„În scrutinul precedent, această schemă la fel a fost pusă în aplicare și noi am identificat cazuri în care persoanele ce aparent, între ghilimele, erau înregistrate prealabil în Federația Rusă, nici nu au plecat de pe teritoriul Republicii Moldova și, în ziua alegerilor au venit la secția de votare și nu s-au regăsit în lista electorală de bază, pentru că, odată cu înregistrarea prealabilă peste hotare, ești radiat, ești scos din lista electorală de bază”, a subliniat Postica.
În pofida numărului mare de înregistrări, autoritățile au anunțat că pe teritoriul Federației Ruse ar putea fi deschise doar două secții de votare, în incinta sau în imediata apropiere a misiunilor diplomatice. Măsura este justificată de riscurile de securitate.
„În toată ziua vedem știri despre atacuri atât în Federația Rusă, cât și în Ucraina. Aceste lucruri, într-adevăr, ridică semne de întrebare vizavi de securitatea tuturor persoanelor aflate în aceste țări. Nimeni, niciodată nu cred că poate ghici unde va nimeri un proiectil sau rachetă. Din aceste considerente, noi am și pus accent în acest an și am ținut cont de acele recomandări, care vin de la colegii de la Serviciul Informații și Securitate, Ministerul Afacerilor Externe și am publicat acea listă preliminară cu doar două secții de votare. Deci, exclusiv din motive de securitate pentru cetățenii Republicii Moldova. Dar, nu în ultimul rând, trebuie să ținem cont de faptul că aceleași reguli sunt aplicate nu doar în Federația Rusă. Ele sunt aplicate și în Ucraina și în Israel, unde, la fel, se propune deschiderea secțiilor de votare exclusiv pe lângă misiunile diplomatice sau în incinta misiunilor diplomatice”, a precizat vicepreședintele CEC.
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, înregistrarea prealabilă a avut loc între 22 aprilie și 14 august. În această perioadă au fost depuse 16.149 de cereri din 58 de țări. Cele mai multe cereri au fost din partea cetățenilor moldoveni aflați în Rusia, 13.040.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







