Magistrata Tatiana Vasilică, de la Judecătoria Chișinău, părăsește sistemul justiției
Cererea de demisie din funcție a fost acceptată joi, 10 octombrie, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Cu zece voturi pro, zero împotrivă, plenul CSM a adoptat hotărârea, relatează noi.md cu un link către realitatea.md.
Amintim că în ianuarie 2024, magistrata Tatiana Vasilică de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a fost suspendată din funcție pe o perioadă de un an, din motive personale, în baza cererii de suspendare din funcție.
Tatiana Vasilică are o activitatea juridică de peste 20 de ani. Începând din anul 2001 până în anul 2005 a activat în calitate de grefier la Judecătoria Botanica, municipiul Chișinău.
Până în anul 2011 Tatiana Vasilică a activat ca referent al judecătorului Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, iar ulterior a fost transferată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În 2012 a fost angajată, prin transfer, la Curtea de Apel Chișinău în funcția de specialist principal, șef al serviciului grefieri pe dosare civile și șef al Secției Civile a Direcției de evidență și documentare procesuală, iar în anul 2014 a fost numită, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Râșcani, municipiul Chișinău.







