theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
6 Aprilie 2025, 16:29
15 595
Copiază linkul
Link copiat

Ex-director SIS, despre fuga lui Nesterovschi: Serviciul de Informații și Securitate a acționat corect în acest caz

Fostul director interimar al SIS, Valentin Dediu, susține că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a acționat corect în cazul fugii deputatului Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare.

Ex-director SIS, despre fuga lui Nesterovschi: Serviciul de Informații și Securitate a acționat corect în acest caz.
Ex-director SIS, despre fuga lui Nesterovschi: Serviciul de Informații și Securitate a acționat corect în acest caz.

În cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la Rlive, Dediu a explicat că SIS a documentat întreaga operațiune de evacuare, în care au fost implicați angajați ai Ambasadei Federației Ruse, transmite realitatea.md.

„În realitate, a fost implicarea deplină a angajaților Federației Ruse, a misiunii diplomatice din Chișinău în transportarea lui Nesterovschi în stânga Nistrului. Totul a fost documentat cu imagini video din zona ambasadei”, a declarat Dediu.

Valentin Dediu a precizat că instituțiile statului nu aveau temei legal să intervină.

„Decizia de condamnare a fost luată pe parcursul acelei zile. Autobuzul nu putea fi oprit nici de SIS, nici de Poliție. Nu aveau dreptul legal să-l sustragă. Trebuie văzute atribuțiile serviciului și legislația în vigoare”, a menționat Dediu.

Referindu-se la reacția Moscovei, ex-directorul SIS a spus că „Federația Rusă nu recunoaște niciodată. Chiar dacă îl prinzi de mână, vor spune că nu e vorba de ei. E altcineva”.

Ulterior, în urma acestor evenimente, Chișinăul a declarat persona non grata trei diplomați ruși și i-ai acuzat de implicare în facilitarea fugii. Valentin Dediu consideră că poziția statului a fost una corectă și demnă.

„Drepturile trebuie respectate egal, atât ale Federației Ruse, cât și ale Republicii Moldova. Nu trebuie să cedăm cu nimic în fața Federației Ruse”, a spus Valentin Dediu.

Reamintim, deputatul Alexandr Nesterovschi a dispărut în ziua când i s-a pronunțat sentința de condamnare la 12 ani de închisoare. Tot atunci, presa a anunțat că parlamentarul fugar a obținut cetățenia Rusiei.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat