Doi cetățeni ucraineni, unul dintre care rănit, au cerut azil în Republica Moldova
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a intervenit în cazul a doi cetățeni ucraineni care au traversat ilegal frontiera, unul dintre ei aflându-se într-o stare gravă.

Incidentul s-a produs pe 22 februarie 2025, când o patrulă mobilă a SPF Larga, aflată în misiune de supraveghere a frontierei de stat, a identificat un bărbat străin vizibil speriat și epuizat în zona de frontieră, scrie noi.md.
În urma discuției, acesta a relatat că fratele său, fugind din calea războiului, se afla în apropiere, dar era grav rănit și incapabil să se deplaseze. Cei doi traversaseră un traseu extrem de periculos, punându-și viața în pericol pentru a ajunge pe teritoriul Republicii Moldova.
Polițiștii de frontieră au acționat cu promptitudine și umanitate, solicitând asistență medicală și acordând primul ajutor bărbatului rănit, care suferise o fractură gravă la gleznă după ce alunecase. După acordarea îngrijirilor necesare, cei doi cetățeni ucraineni au solicitat azil în Republica Moldova.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord continuă investigațiile pentru elucidarea tuturor circumstanțelor acestui caz.
Acest incident scoate în evidență profesionalismul și devotamentul polițiștilor de frontieră, care nu doar protejează granițele țării, ci oferă și sprijin umanitar celor aflați în dificultate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







