Directorul unei companii de transport riscă zece ani de închisoare: A recrutat persoane pentru muncă în Rusia
Procuratura raionului Edineț a finalizat ancheta și a trimis în instanță dosarul penal deschis împotriva unui bărbat de 52 de ani, acuzat de constrângere la muncă.

Conform anchetei, în anii 2014-2015, inculpatul, fiind administrator al unei companii de transport din regiunea Moscova, recruta cetățeni ai Moldovei sub pretextul unei angajări legale și a unei remunerații decente, scrie zdg.md.
Potrivit informațiilor, printre victime se numără cinci bărbați cu vârste cuprinse între 41 și 71 de ani și o femeie de 43 de ani, precum și alte persoane neidentificate încă de anchetă.
„Inculpatul le oferea salarii atractive lunare și condiții de muncă legale. Le promitea bărbaților că îi va angaja ca șoferi de camioane și femeilor că le va angaja ca dispecere.
Victimele au muncit zilnic timp de mai multe luni în condiții dificile și fără zile libere, primind o plată parțială sau deloc. În plus, nu au fost semnate contracte de muncă oficiale, iar victimele erau obligate să continue munca în speranța că vor primi salariile restante.
Daunele morale și materiale cauzate victimelor depășesc 400.000 de lei”, a explicat Procuratura.
Inculpatul nu și-a recunoscut vina.
Conform Codului Penal, această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la șase la zece ani, cu interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de la doi la cinci ani.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







