theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
19 Iunie 2025, 11:44
9 934
Copiază linkul
Link copiat

Deputat: PAS a rugat-o insistent pe Maia Sandu să ajute la îmbunătățirea listei electorale pentru parlamentare

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a declarat în cadrul unei emisiuni că Maia Sandu „a fost rugată insistent să ajute Partidul Acțiune și Solidaritate la îmbunătățirea listei electorale” a formațiunii de la guvernare pentru parlamentarele din 28 septembrie.

Deputat: PAS a rugat-o insistent pe Maia Sandu să ajute la îmbunătățirea listei electorale pentru parlamentare.
Deputat: PAS a rugat-o insistent pe Maia Sandu să ajute la îmbunătățirea listei electorale pentru parlamentare.

Mai mult, parlamentarul este sigur că plângerea depusă la CEC de PSDE pe implicarea președintei „nu se va solda din punct de vedere juridic cu nimic”, informează unimedia.info.

„Lista electorală este aprobată de organele statutare ale partidului și așa va fi. Și eu, și doamna președintă și toată lumea bine intenționată este rugată insistent de PAS ca să vină cu propuneri pentru a îmbunătăți această listă, pentru a ne uni toate eforturile să câștigăm aceste alegeri, pentru a rămâne în continuare vectorul european de dezvoltare. 

Și în faptul că doamna președintă a venit cu această invitație nu există nicio problemă și o să vedeți, anticipez lucrurile, că acest lucru (plângerea depusă la CEC de PSDE) nu va fi decât o acțiune politică și nu se va solda din punct de vedere juridic cu nimic. 

Nu văd nici într-o lege vreo interdicție ca președintele să propună forțelor să se consolideze pentru a asigura cetățenilor un trai decent”, a declarat deputatul PAS Vasile Grădinaru.

La 15 iunie, scriitorul, jurnalistul și prezentatorul TV, Constantin Cheianu, a anunțat că va candida la alegerile parlamentare din 28 septembrie pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). 

„Am acceptat invitația Maiei Sandu de a face parte din lista electorală PAS”, a menționat Cheianu.

La 16 iunie, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a anunțat că mai multe personalități publice vor candida pe listele PAS la alegerile parlamentare din acest an.

Printre candidații anunțați se numără fostul ministru al Muncii, Marcel Spătari, celebrul dirijor și violonist Nicolae Botgros, jurnalistul Constantin Cheianu, precum și antreprenoarea Maria Acbaș din Comrat.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat