theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
8 Octombrie 2025, 10:24
5 321
Copiază linkul
Link copiat

ANI a finalizat verificarea averii unui fost deputat PDM: Toate bunurile au acoperire legală

Fostul deputat democrat Vasile Bîtcă, apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, a trecut verificarea efectuată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), iar în cazul său nu au fost constatate încălcări.

ANI a finalizat verificarea averii unui fost deputat PDM: Toate bunurile au acoperire legală.
ANI a finalizat verificarea averii unui fost deputat PDM: Toate bunurile au acoperire legală.

Instituția a încheiat controlul averii și intereselor personale ale acestuia, stabilind că nu există nicio abatere de la lege și că toate bunurile și veniturile declarate au acoperire legală, transmite tvrmoldova.md.

Conform actului de constatare, controlul a fost inițiat după o investigație publicată de portalul „Crime Moldova”, care a dezvăluit că Bîtcă ar fi devenit unul dintre cei mai bogați oameni din Nisporeni, deținând mai multe bunuri imobile și automobile de lux.

În urma verificărilor, ANI a constatat însă că familia Bîtcă a făcut mai multe tranzacții în perioada 2019–2021. A cumpărat o Toyota Camry Hybrid (2019), evaluată la aproape 600.000 de lei, ulterior vândut-o cu 26.500 de euro. A procurat unui al doilea Camry Hybrid (2020), de circa 570.000 de lei. A vândut un apartament de 115 metri pătrați, în valoare de 85.000 de euro.

Conform datelor furnizate de Agenția Servicii Publice și alte instituții, familia sa nu a mai cumpărat alte bunuri imobile în perioada de control. 

ANI menționează că veniturile familiei Bîtcă provin din salarii, vânzări, împrumuturi și alte surse legale, iar împrumuturile invocate au fost confirmate prin documente și declarate corespunzător.

Inspectorul de integritate a stabilit venituri de: 1,37 milioane de lei în 2019, 713.000 de lei în 2020, 1,85 milioane de lei în 2021, iar cheltuielile au fost proporționale cu acestea. 

În cele din urmă, ANI a concluzionat că nu există o diferență semnificativă între venituri și cheltuieli și, prin urmare, nicio încălcare a legii.

Vasile Bîtcă a fost viceprimar al orașului Nisporeni (2007–2011), președinte al raionului Nisporeni (2011–2015), apoi ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. După reforma instituțiilor centrale, el a devenit ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Bîtcă a fost deputat în Parlament în perioada 2019-2021. În 2020, a părăsit Partidul Democrat și a aderat la grupul parlamentar PRO Moldova, condus de Andrian Candu – finul oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat