Alegeri parlamentare: Prezența la vot până la ora 11:00 a fost de 14,36%
Prezența la vot pentru alegerile parlamentare a fost de 14,36% la ora 11:00. Cele mai active au fost femeile, cu 50,91%, iar bărbații au reprezentat 49,09% dintre votanți.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, până la ora 11:00, pe 28 septembrie, au votat 401.037 de persoane, ceea ce reprezintă 14,36% din numărul total al alegătorilor, scrie rupor.md.
Pe grupe de vârstă, cei mai activi alegători au fost cei din categoria 36–45 de ani – 22,9% din totalul celor care au votat. Urmează alegătorii cu vârsta între 46–55 de ani – 17,7%, și apoi categoria 26–35 de ani – 17%.
Cei mai puțin activi au fost alegătorii peste 76 de ani. Până la ora 11:00, aceștia au constituit doar 4,5% din totalul votanților.
Secțiile de votare vor fi deschise astăzi, 28 septembrie, până la ora 21:00.
Astăzi, 28 septembrie 2025, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare. Cetățenii aleg Parlamentul de legislatura a XII-a.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







