Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice are un nou director
Artur Frumuzachi intenționează să consolideze controlul și securitatea în această zonă.

Guvernul a aprobat candidatura pe 16 octombrie, relatează unimedia.info.
„Se propune numirea lui Artur Frumuzachi în funcția de director al Agenției Naționale de Reglementare a activităților Nucleare și Radiologice, autoritate administrativă din subordinea Ministerului Mediului, începând cu 17 octombrie 2024.
Artur Frumuzachi are pregătire în domeniul radiologiei medicale și militare, este licențiat în drept economic și deține titlul de doctor în științe medicale. În funcția de director își propune să fortifice capacitatea instituțională a Agenției și să asigure controlul și supravegherea de stat a activităților nucleare și radiologice, asigurând astfel obiectivele setate, orientate în scopul protecției și securității în domeniul dat”, a menționat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.







