theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
26 Octombrie 2025, 12:40
18 513
Copiază linkul
Link copiat

Un absolvent al Academiei FBI, nominalizat la funcția de ministru al Justiției

Instruit la Academia Federală de Investigații a FBI (Statele Unite ale Americii), Vladislav Cojuhari va migra din funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne în cea de ministru al Justiției, în viitorul Guvern condus de Alexandru Munteanu.

Un absolvent al Academiei FBI, nominalizat la funcția de ministru al Justiției.
Un absolvent al Academiei FBI, nominalizat la funcția de ministru al Justiției.

Informația a fost oferită de surse ale Ziarului de Garda, relatează noi.md

Absolvent al Academiei Federale de Investigații a FBI, licențiat în drept la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Internet (MAI), Cojuhari s-a specializat în drept penal după ce a făcut studii masterale la aceeași instituție. 

Potrivit informațiilor disponibile în spațiul public, Cojuhari a continuat procesul de instruire în cadrul altor două instituții de învățământ din străinătate. Între 2011 și 2012 s-a format în domeniul analizei informațiilor la Școala Națională de Cercetări din Bruxelles, Belgia. În 2017, Cojuhari a absolvit Academia Biroului Federal de Investigații (FBI) din Statele Unite ale Americii, specialitatea – analiza informațiilor, leadership și combaterea terorismului. 

17 ani în structurile MAI

 Din 2008 până în 2023, Cojuhari a ocupat succesiv diverse funcții în structurile Ministerului Afacerilor Interne, de la inspector superior la șef de secție. Între 2023 și 2024, a ocupat funcția de secretar general adjunct al Ministerului, părăsind fotoliului pentru cel de secretar general al instituției, unde a activat până la expirarea mandatului Guvernului Recean. 

Venituri salariale de un milion de lei în 2024

Potrivit declarației sale de avere și interese personale, în 2024, familia lui Vladislav Cojuhari a avut venituri salariale de circa un milion de lei. Familia deține în proprietate un apartament de 61 de metri pătrați, obținut printr-un contract de investiții ce datează din 2016, în sumă de aproape 29.000 de euro. Iar la capitolul bunuri mobile, Cojuhari a trecut un Ford fabricat în 2013 și procurat în 2023 cu 300.000 de lei. 

Din 2016, familia Cojuhari datorează 30.000 de euro unei persoane nerezidente, sumă pe care se obligă să o returneze până în 2030. Alți 300.000 de lei a luat în împrumut în 2023 de la o bancă moldovenească și se obligă să-i returneze până în 2028.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat