Sandu, în Parlamentul European: Rusia încearcă să oprească Moldova în parcursul ei către UE
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi, 9 septembrie, un discurs în plenul Parlamentului European, în care a subliniat importanța protejării democrațiilor în fața amenințărilor externe și a pus accent pe rolul crucial al alegerilor de la finalul acestei luni.

„Doamnă Președintă, dragă Roberta Metsola, onorați membri ai Parlamentului European, vă mulțumesc pentru această invitație. Este o mare onoare să vorbesc în această casă a democrației în numele oamenilor din Moldova. Astăzi, 9 septembrie, aș vrea să mă axez pe amenințările în creștere la adresa democrațiilor noastre și pe cum le putem apăra împreună. Pentru că niciuna nu se poate apăra singură”, a declarat Sandu, transmite moldpres.md.
„Pe 28 septembrie 2025, în Moldova va avea loc cel mai decisiv scrutin din istoria noastră. Rezultatul va hotărî dacă ne consolidăm ca o democrație stabilă pe drumul spre Uniunea Europeană ca un vecin sigur al Ucrainei și un furnizor de securitate pentru Uniune sau dacă Rusia ne destabilizează, ne smulge de lângă Europa și ne transformă într-o amenințare la granița de sud-vest a Ucrainei și la frontiera de est a Europei”, a spus Sandu referindu-se la alegerile parlamentare.
Șefa statului a menționat că stabilitatea și securitatea Moldovei sunt legate direct de stabilitatea regiunii. „Stabilitatea noastră este stabilitatea Dumneavoastră. Pacea noastră este pacea Europei”, a spus șefa statului.
Discursul a avut loc în fața președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, și a membrilor instituției, fiind un apel la solidaritate europeană și la sprijin pentru protejarea democrației în Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







