Dragalin a explicat de ce a tăcut în privința presiunilor autorităților asupra justiției: Am vrut să evit un scandal
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că nu a vorbit anterior despre ingerințele autorităților în justiție pentru a evita un scandal și a păstra șansa unei cooperări constructive.

Potrivit ei, decizia de a face acuzații publice nu a fost motivată de dorința de răzbunare, ci de necesitatea de a opri o campanie îndreptată împotriva independenței Procuraturii Anticorupție și a statului de drept. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.
„Eu am vrut să pot lucra în continuare, să am o conlucrare cât de cât constructivă cu celelalte puteri în stat pentru că lupta împotriva corupției depinde foarte mult de puterea parlamentară, de Guvern și atunci am ales să nu ies să fac din asta un scandal. Nu văd cum am fi putut ajunge la ceva constructiv dacă făceam din asta scandal”, a spus Dragalin.
Ea a subliniat că o confruntare publică ar fi agravat situația și ar fi împiedicat orice rezultat constructiv.
„Când am văzut cât de departe merge această campanie de a distruge PA, de a distruge un stat de drept, consider că e necesar să vorbim despre asta pentru că alte soluții nu sunt. Deci eu am încercat să lucrez cu diferite strategii, metode constructive, dar vedem că am ajuns unde am ajuns, să fie votată această lege pentru lichidarea PA. Și atunci consider că unica soluție e să vorbim public despre asta și să schimbăm abordarea curentă. Îmi doresc pentru țara mea un viitor mai bun, unde judecătorii și procurorii sunt respectați, nu fac asta din răzbunare, ci din faptul că țin la țara mea”, a spus fosta șefă a PA.
Ea a mai precizat că există dovezi ale presiunilor politice asupra judecătorilor.
„Ca de exemplu, domnul Alexei Paniș și alții unde a fost indicat că anume din partea CNA au fost comise abuzuri în detrimentul judecătorilor. De fiecare dată, sesizările au fost examinate de PA, de procurorii responsabili. Deci unele lucruri au fost sesizate ca plângere penală. Altele sunt persoane care nu au făcut așa plângere și mi-au spus direct, pentru că nu aveau încredere că vor fi examinate în mod obiectiv și îmi pare rău că asta a fost percepția”, a adăugat Dragalin.
Anterior, într-o scrisoare adresată unei foste judecătoare, Dragalin a acuzat conducerea Moldovei de ingerință în sistemul judiciar. Ea a afirmat că, în 2024, președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean i-ar fi cerut o listă cu procurorii care pot trece cu succes procedura de evaluare.
Administrația prezidențială a respins acuzațiile, calificând declarațiile drept false.
La 11 aprilie, președinta Maia Sandu a negat că ar fi cerut lista „procurorilor integri”, precizând că s-a discutat doar despre posibilitatea evaluării prioritare a unora dintre aceștia pentru a nu bloca activitatea instituției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







