theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
17 Decembrie 2025, 13:42
2 977
Copiază linkul
Link copiat

PSRM propune sprijinirea producătorilor locali și majorarea impozitului pentru companiile energetice

Partidul Socialiștilor din republica Moldova (PSRM) a anunțat că a înregistrat în Parlament două proiecte de lege considerate importante. Anunțul a fost făcut de liderul socialist, Igor Dodon.

PSRM propune sprijinirea producătorilor locali și majorarea impozitului pentru companiile energetice.
PSRM propune sprijinirea producătorilor locali și majorarea impozitului pentru companiile energetice.

„Facem apel către colegii din Parlament să susțină aceste inițiative”, a menționat fostul șef de stat, scrie unimedia.info.

„Am înregistrat în Parlament două proiecte de lege importante.

1. Proiect de lege în sprijinul producătorilor autohtoni. Acesta obligă rețelele comerciale să aloce cel puțin 50% din spațiul de pe rafturi pentru produse de producție locală și să le promoveze separat sub eticheta „Produs autohton – Fabricat în Moldova”. Documentul prevede, de asemenea, necesitatea elaborării unei strategii de stat pentru dezvoltarea comerțului intern, precum și a unui program de stimulare și promovare a produselor locale.

2. Proiect de lege prin care propunem introducerea unui impozit pe profit de 25% pentru companiile furnizoare și distribuitoare de energie electrică și gaze naturale din Republica Moldova, pentru perioada 2025–2027, în locul cotei actuale de 12%. Scopul este majorarea veniturilor bugetului de stat, întrucât companiile energetice au obținut profituri semnificative pe fondul creșterii tarifelor și al compensațiilor bugetare acordate populației. Veniturile suplimentare urmează să fie direcționate către asigurarea sustenabilității financiare și sprijin social. O astfel de practică există în mai multe state ale Uniunii Europene (Portugalia, Spania, Germania, România).

Facem apel către colegii din Parlament să susțină aceste inițiative”, a scris Igor Dodon.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat