theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
31 August 2025, 12:25
12 507
Copiază linkul
Link copiat

Partidul Victoriei Furtună, Renaștere și Uniunea Centristă, excluse definitiv din cursă

Trei partide politice „Moldova Mare”, „Renaștere” și „Uniunea Centristă” rămân în afara cursei electorale, după ce instanțele de judecată au confirmat deciziile Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu le admite în scrutin.

Partidul Victoriei Furtună, Renaștere și Uniunea Centristă, excluse definitiv din cursă.
Partidul Victoriei Furtună, Renaștere și Uniunea Centristă, excluse definitiv din cursă.

Judecătorii au constatat că formațiunile au încălcat prevederile Codului electoral, fie prin includerea unor candidați ineligibili, fie prin faptul că se aflau în perioada de suspendare a activității, transmite tv8.md.

În cazul Partidului Victoriei Furtună „Moldova Mare”, Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins candidatura partidului din cauza prezenței pe listă a unui candidat cu antecedente penale nestinse. Instanța a constatat că partidul nu a manifestat diligența necesară la verificarea candidaților, ceea ce a dus la includerea unei persoane cu interdicție legală. Excluderea acestui candidat a redus lista și a încălcat echilibrul de gen, iar întreaga listă a fost în final anulată.

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a subliniat că sancțiunea aplicată este proporțională și urmărește protejarea procesului electoral. De asemenea, s-a menționat că CEC nu are dreptul să modifice listele candidaților, deoarece acest lucru ar încălca principiul imparțialității. CSJ a admis apelul CEC, anulând decizia Curții de Apel „Centru” din 26 august și respingând cererea Partidului „Moldova Mare”. Decizia este definitivă.

În cazul Partidului „Renaștere”, Curtea de Apel „Centru” a menținut decizia de excludere din cursa electorală, respingând apelul partidului. Instanțele au considerat decizia CEC legală și justificată. Conform Codului Electoral, un partid a cărui activitate este suspendată prin lege nu poate organiza activități publice sau politice, nu poate participa la alegeri și nu poate utiliza resurse financiare pentru campanii. Partidul „Renaștere” se încadrează în aceste restricții, motiv pentru care cererea sa de participare a fost respinsă.

Astăzi, Curtea de Apel „Centru” a analizat și apelul Partidului „Uniunea Centristă” împotriva deciziei CEC de a nu-l admite la alegeri. Decizia CEC a rămas în vigoare, iar partidul nu va putea participa la scrutin. CEC a justificat respingerea prin faptul că candidații de pe pozițiile 1 și 3 din lista partidului nu îndeplineau cerințele, fiind înregistrați în alt partid. Aceștia au fost excluși din listă abia după 19 iulie și, formal, nu au fost incluși în lista altui partid. În plus, după excluderea lor, lista „Uniunii Centristă” nu mai respecta echilibrul de gen stabilit prin lege (70% bărbați și 30% femei în loc de limita admisă 60%–40%). Decizia instanței este definitivă.

Curtea de Apel „Centru” a limitat, de asemenea, activitatea Partidelor „Renaștere”, „Șansă”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” și „Victorie”. Anterior, CSJ a decis că trei partide din cadrul Blocului „Victorie” — „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, „Șansă” și „Victorie” — nu pot participa la alegerile parlamentare. La 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat Partidul Șor neconstituțional. Legislația interzice crearea sau utilizarea altor partide pentru continuarea activității unui partid dizolvat prin decizia Curții Constituționale. Aceste partide sunt succesoarele lui „Șor” și sunt, de fapt, controlate de către oligarhul Ilan Șor, condamnat în Moldova și aflat în prezent în Moscova.

La 29 august, în Moldova a început campania electorală pentru alegerile parlamentare programate pe 28 septembrie. În această perioadă, partidele și candidații înregistrați la CEC pot prezenta programele și pot face campanie electorală. CEC a îndemnat toți participanții să desfășoare campania strict conform legislației electorale.

Până acum, la scrutin au fost înregistrați 21 de candidați de concurenți electorali: patru blocuri electorale, 13 partide și patru independenți. Este vorba despre: 

  1. Partidul Acțiune și Solidaritate
  2. Partidul „Democrația Acasă”
  3. Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare
  4. Candidatul independent Andrei Năstase
  5. Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
  6. Candidata independentă Olesea Stamate
  7. Partidul Național Moldovenesc
  8. Partidul Social Democrat European
  9. Partidul Mișcarea Respect Moldova
  10. Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”
  11. Blocul Electoral „Alternativa”
  12. Blocul Electoral „Împreună”
  13. Partidul Liga Orașelor și Comunelor
  14. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor
  15. Candidata independentă Victoria Sanduța
  16. Partidul Alianța „Moldovenii”
  17. Partidul Liberal
  18. Blocul Electoral „Blocul Unirea Națiunii”
  19. Partidul „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”
  20. Candidata independentă Tatiana Crețu
  21. Partidul Nostru

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat