Grosu, despre zvonurile privind rechemarea ambasadorului din SUA: Vom anunța la timpul potrivit
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat o eventuală retragere a diplomatului de la Washington și a declarat că acest subiect va fi discutat în timpul vizitei sale în Statele Unite.

„Vom aborda și subiectul acesta. Lucrurile acestea vor fi anunțate la timpul potrivit”, a spus Igor Grosu jurnaliștilor, transmite ziua.md.
Demnitarul a anunțat că va pleca vineri, 28 martie, într-o vizită în Statele Unite, acolo unde va avea întrevederi cu reprezentanți ai Senatului și Congresului SUA și va participa la deschiderea celor două consulate de la Chicago și Sacramento.
De asemenea, Grosu a precizat că se va discuta și subiectul numirii noului ambasador al SUA în R. Moldova, care a fost desemnat încă acum un an, dar nu a intrat în funcție, și despre situația Ambasadei R. Moldova la Washington.
Zilele trecute, președintele PSDE, Tudor Ulianovschi, și fostul premier Ion Sturza au declarat că, în curând, ambasadorul din SUA, Viorel Ursu, urmează să fie retras.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







