Dodon: Nicușor Dan nu vine la Chișinău pe 27 august, ci pe 31, pentru că nu recunoaște independența Moldovei
Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, susține că vizita președintelui României, Nicușor Dan, planificată pentru data de 31 august, are o explicație.

„Apropo, nu vă puneți întrebarea de ce Nicușor Dan nu vrea să vină la Chișinău pe 27 august, dar vine pe 31 august? Pentru că 27 august este Ziua Independenței Republicii Moldova. Actualul președinte al României nu vrea să recunoască independența R. Moldova”, a menționat Igor Dodon, relatează unimedia.info.
„Dragi prieteni, frați români, noi vă respectăm statalitatea voastră, nu cerem jumătate de Românie înapoi, care a fost cândva Moldova istorică. Dar respectați-ne și pe noi ca stat independent și suveran, care are o istorie mult mai veche decât voi. De aceea, haideți să ne respectăm reciproc, stimați și dragi frați români”, a adăugat liderul PRSM.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







