Alexandr Stoianoglo a numit unul dintre actorii-cheie în demersurile de demitere a sa
Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Mihalko, a fost unul dintre principalii lobbyiști în demersurile de demitere a lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general.

Această opinie a fost exprimată de fostul procuror general, fostul candidat la Președinția Republicii Moldova, unul dintre liderii Blocului politic Alternativa, Alexandr Stoianoglo, scrie noi.md.
Potrivit acestuia, niciun ambasador nu și-a manifestat vreodată interesul față de dosare penale concrete. În schimb, ambasadorul UE, Peter Michalko, insista constant asupra unor cazuri cu miză politică clară: „dosarul Bahamas”, investigația privind finanțarea PSRM și altele.
„La un moment dat, i-am spus: „Ce treabă aveți, de fapt, cu aceste dosare? Sunt treburile interne ale țării. De ce tăceați pe vremea statului capturat și interveniți abia acum?”, a menționat Alexandr Stoianoglo.
El a subliniat că majoritatea întâlnirilor cu diplomații aveau un caracter strict protocolar.
„Dar Michalko a fost o excepție. Din perspectiva mea, el a fost unul dintre actorii-cheie în demersurile de demitere a mea. Pe 4 octombrie 2021, în cadrul unei conferințe de presă, am prezentat dovezi clare: comunica cu procurori, primea informații, oferea garanții, dădea instrucțiuni și promitea sprijinul UE”, a spus fostul procuror general al Republicii Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







