theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
6 Iunie 2025, 14:26
8 806
Copiază linkul
Link copiat

Zborurile operate de compania SkyUp din Chișinău înregistrează întârzieri de până la șapte ore

Zborurile operate de compania aeriană SkyUp Airlines de pe Aeroportul Internațional Chișinău continuă să înregistreze întârzieri semnificative, generând nemulțumire și disconfort în rândul pasagerilor.

Zborurile operate de compania SkyUp din Chișinău înregistrează întârzieri de până la șapte ore.
Zborurile operate de compania SkyUp din Chișinău înregistrează întârzieri de până la șapte ore.

În ultimele săptămâni, mai multe curse SkyUp, atât la plecare, cât și la sosire, au fost decalate cu ore întregi, unele dintre ele ajungând să fie amânate și cu peste șase–șapte ore. Potrivit informațiilor afișate pe platformele oficiale, zborurile sunt etichetate ca „întârziate”, însă fără explicații clare privind cauzele acestor modificări, relatează nextamedia.md.

După ce pe data de 31 mai 2025, zborul SkyUp U5 425, cu destinația Palma de Mallorca, programat inițial la ora 13:05, a fost reprogramat pentru ora 20:00, întârziere de peste șapte ore. Zeci de pasageri au fost nevoiți să aștepte în aeroport, fără o comunicare oficială din partea companiei.

Astăzi, 6 iunie, zborul SkyUp Airlines US 701 cu destinația Berlin (BER), programat inițial pentru ora 14:20, a fost reprogramat abia pentru ora 17:35, cu o întârziere de peste trei ore.

Cursa US 307 spre Heraklion (HER), Grecia, planificată pentru ora 00:05 în dimineața zilei de 7 iunie. Aceasta a fost reprogramată la ora 04:15, ceea ce indică o întârziere de peste patru ore.

Compania SkyUp Airlines, fondată în Ucraina și activă pe piața moldovenească cu zboruri regulate și charter, nu a emis până în prezent un comunicat oficial în legătură cu întârzierile repetate.

Autoritățile aeroportuare au confirmat întârzierile și recomandă pasagerilor să verifice constant statusul zborurilor prin intermediul site-ului aeroportului sau direct cu operatorul aerian.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat