Ambasadorul R. Moldova la București explică motivele redobândirii îndelungate a cetățeniei române
Lipsa unui edificiu mai mare pentru Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România, numărul insuficient de angajați, dar și restanțele acumulate în perioada pandemiei de COVID-19, afectează grav procesul de redobândire a cetățeniei române.

Această opinie a fost exprimată de ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, relatează rupor.md.
„Sunt restanțe acumulate, întârzieri care s-au adunat pe perioada pandemiei COVID-19. Știu că procesul s-a accelerat, dar sunt dosare care ridică semne de întrebare, soluționarea cărora ia mult timp. Magistrații care lucrează la Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu sunt mulți.
Eu am fost nu o singură dată la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, i-am ajutat să semneze și să începem negocierea unor memorandumuri de cooperare cu Agenția Servicii Publice de la Chișinău, și le-au semnat. Au o relație foarte, foarte bună și o intensitate a cooperării mult mai mare decât acum patru ani. Multe impedimente au fost soluționate, dar în continuare, e nevoie probabil și de un sediu mult mai spațios pentru Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Dosarele care trebuie să fie soluționate, din cauza spațiilor limitate, se află chiar pe holurile Autorității Naționale pentru Cetățenie”, a spus ambasadorul.
În cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, diplomatul a spus că toată conducerea Autorității lucrează cu mult spor și că este „dornică să ajute” cetățenii noștri.
„Eu am avut o relație foarte bună și cu precedenta președinta Autorității Naționale pentru Cetățenie și cu actualul președinte. Sunt oameni dedicați ca să accelereze procesul de redobândire a cetățeniei pentru cetățenii Republici Moldova.
Care e numărul exact a celor care au redobândit cetățenia? Peste 1.300.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au cetățenia României. Vă asigur, acești oameni lucrează, sunt dornici să ajute cetățenii Republicii Moldova, dar staff-ul trebuie suplinit și de asemenea, eu cred că și un spațiu modern nu le-ar strica”, a conchis Victor Chirilă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







