Copii ținuți în condiții inumane și puși la muncă pe câmp. Un bărbat din Ștefan Vodă, condamnat
Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru traficul de ființe umane și traficul de copii.

Potrivit Procuraturii Generale, individul a exploatat prin muncă forțată timp de câteva luni cinci copii, dintre care unul sub 14 ani, și trei adulți, transmite deschide.md.
Conform datelor prezentate, în perioada mai–iulie 2023, bărbatul, împreună cu alte persoane, a recrutat mai mulți oameni din diferite raioane. Profitând de vulnerabilitatea acestora și de lipsa sprijinului familial, bărbatul le-a promis un salariu zilnic de 300 – 500 de lei pentru lucrări de câmp.
Ulterior, victimele au fost transportate la două foste brigăzi de tractoare – una situată în raionul Ștefan Vodă, aparținând unui complice, iar cealaltă în regiunea transnistreană. Acolo, oamenii erau cazați în clădiri insalubre, în camere aglomerate, cu paturi improvizate din sârmă și fără condiții decente de trai.
Aceștia erau supravegheați permanent și împiedicați să părăsească teritoriul îngrădit. Zilnic, victimele erau transportate pe câmpuri și obligate să muncească peste 10–12 ore. Dacă se împotriveau, acestea erau amenințate cu violența fizică.
Exploatarea a continuat până la începutul lunii iulie 2023, când trei minori au reușit să părăsească teritoriul, fiind depistați de un echipaj de poliție, fapt care a determinat intervenția autorităților.
Fiind audiat, bărbatul și-a recunoscut vina parțial.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







