Lituania închide punctele de trecere a frontierei cu Belarus: ANTA avertizează operatorii de transport rutier internațional
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunţă operatorii de transport rutier internațional despre decizia autorităților din Republica Lituania de a închide punctele de trecere a frontierei cu Republica Belarus.

Potrivit informațiilor oficiale transmise de partea lituaniană, măsura a fost luată din motive de securitate națională, în contextul unor incidente repetate la frontieră, provocate de baloane meteorologice suspecte provenite din Belarus, scrie moldpres.md.
Autoritățile de la Vilnius au anunțat că decizia privind eventuala menținere a închiderii pe termen nelimitat urmează să fie analizată în cadrul ședinței Guvernului Lituaniei din 29 octombrie 2025.
ANTA recomandă operatorilor de transport rutier internațional să țină cont de această situație în planificarea rutelor, pentru a evita întârzieri, blocaje sau dificultăți logistice.
Instituția subliniază că va continua să monitorizeze evoluțiile situației și să comunice operativ eventualele modificări privind regimul de trecere a frontierei dintre Lituania și Belarus.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.




