theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Decembrie 2025, 08:37
4 878
Copiază linkul
Link copiat

Criză de cadre în școli: Profesorii sunt supraîncărcați și predau peste norma stabilită

Profesorii de matematică, fizică, chimie, limba română şi învățători de clasele primare sunt cei mai căutați în școlile din Republica Moldova.

Criză de cadre în școli: Profesorii sunt supraîncărcați și predau peste norma stabilită.
Criză de cadre în școli: Profesorii sunt supraîncărcați și predau peste norma stabilită.

Sunt vacante peste 700 de locuri. Mulți dascăli predau peste normă, iar unii au făcut recalificări pentru a putea preda şi discipline conexe. În acest an au fost repartizați cei mai mulți tineri specialiști de până acum, peste 420, dar lipsa de cadre rămâne, transmite tvrmoldova.md.

La Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din comuna Sipoteni, raionul Călărași, sunt 34 de cadre didactice la peste 600 de elevi. Este nevoie de un profesor de fizică şi matematică. Larisa Bragoi este de 13 ani pensionară, dar pentru că nu are cine să vină să predea este nevoită să rămână la catedră.

„Săptămânal am 20 de ore, mă strădui din toate puterile care de acum puţin se limitează ca să fac faţă. Învățăm viitoarea generaţie că au nevoie de cunoștințe şi mai ales în domeniul fizicii, majoritatea elevilor pleacă la inginerie unde trebuie fizica, la institutul de medicină unde tot studiază fizica”, spune profesoara.

„Ne trebuiesc tineri specialiști pentru că suntem foarte încărcați şi duc multe ore că nu sunt tineri specialişti. Săptămânal am 29 de ore, duc şi dirigenție, şi e mult, e încărcat. Suntem numai doi profesori de matematică şi ambii suntem încărcați cu o șarjă mai mare de un salariu jumătate”, adaugă colega ei.

Directorul școlii declară că de cinci ani solicită ajutor de la Ministerul Educației, însă niciun tânăr specialist nu a fost repartizat.

„Doi profesori care sunt pensionari şi mai nu îmi spun domn director nu mai venim la școală. Am încercat să mergem şi pe recalificări, dar din păcate şi profesorii care îi avem merg pentru alte discipline, dar pentru fizică şi matematică nu se avântă”, a spus Dumitru Bob.

Profesori lipsesc și la liceul din satul Lozova, raionul Strășeni. Anul acesta au fost repartizați doi pedagogi, un profesor de istorie și un învățător pentru clasele primare.

„Noi am scris că avem nevoie de mai multe cadre didactice, dar cu părere de rău numai două au venit. Avem nevoie de specialiști de fizică, de limba şi literatura română, limba engleză”, afirmă directorul instituției.

În acest an, în școli s-au angajat 426 de tineri specialiști, cu 130 mai mulți decât acum trei ani. Salariul unui profesor debutant începe de la 10.000 de lei. Absolvenții care se angajează în școli și lucrează timp de cinci ani primesc o indemnizație unică de 200.000 de lei, primele 100.000 sunt acordate după șase luni de activitate. În localitățile rurale, unde deficitul de personal este mai accentuat, tinerii profesori beneficiază de sprijin suplimentar, 15.000 de lei pentru plata energiei și a încălzirii. Peste 1.200 de profesori s-au recalificat pentru a putea preda alte discipline.

„Au fost 224 de funcții de profesor de matematică, 115 de profesori de limbă şi literatură română, 107 profesori de fizică, 102 învăţători. Avem o iniţiativă inclusă în planul de creştere a ţării, cel susţinut de UE, de a dubla bursele în domeniul STEM. Problema vine, se simte, se vede după numărul de absolvenţi, vine chiar şi la atractivitatea specialităților pentru studii”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Educației.

Potrivit Ministerului Educației, în instituțiile de învățământ din Moldova activează peste 26.000 de profesori, dintre care aproape 4.000 au peste 60 de ani.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat