SUA vor să trimită avioane de luptă și militari la baza Mihail Kogălniceanu din România
Statele Unite au solicitat României dislocarea unor avioane de luptă și militari la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, în contextul războiului cu Iranul.

Solicitarea va fi examinată miercuri, 11 martie, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a României, convocată de președintele Dan Nicușor, informează Digi24.
Pe ordinea de zi a ședinței se află situația din Orientul Mijlociu și consecințele acesteia pentru România, evaluarea impactului conflictului asupra pieței petroliere din țară, precum și analiza posibilității desfășurării temporare pe teritoriul României a unor capacități militare.
În octombrie 2025, Statele Unite au decis să retragă din România aproximativ 1.000 de militari. Atunci, decizia Casei Albe a fost legată de strategia lui Donald Trump de a concentra resursele militare în regiunea Asia-Pacific. În România au rămas însă aproximativ 1.000 de militari americani împreună cu tehnica.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







