Studiu în România: O familie cu doi copii are nevoie de peste 2.100 de euro pentru un trai decent
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a crescut anul acesta cu 4,7% faţă de anul trecut, de la 9.978 lei românești/lună la 10.450 lei românești/lună (circa 2.090 euro).

Asemenea date sunt furnizate într-un raport al Fundaţiei Friedrich Ebert România şi Sydex România, scrie newsbv.ro.
Raportul arată că valoarea coşului lunar pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 8.586 lei românești, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 6.435 lei românești, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.972 lei românești.
Fundaţia Friedrich Ebert şi Sydex precizează că recalcularea valorii coşului s-a realizat pe baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2024 raportat la luna septembrie 2023.
Creşterea valorii totale a coşului de consum în acest an e determinată de creşterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, cu excepţia cheltuielilor cu locuinţa (cheltuielile cu utilităţile şi întreţinerea).
Creşterile cele mai semnificative (peste 100 de lei românești pe lună) au fost pentru alimentaţie şi pentru achiziţionarea unei locuinţe.







