Statele Unite au propus Ucrainei să preia controlul asupra teritoriilor din jurul centralei nucleare Zaporojie
Statele Unite propun atribuirea unui statut neutru teritoriilor din jurul centralei nucleare Zaporojie și transferarea acestora sub controlul Washingtonului în cadrul unui acord de încetare a focului în Ucraina, scrie ziarul The Wall Street Journal (WSJ).

Cum va fi realizat acest control și cine va administra, în acest caz, centrala Zaporojie ocupată de Rusia, nu este detaliat în articol, informează dw.com.
Potrivit WSJ, propunerea privind Zaporojie, în cadrul dezvoltării unui plan pentru încetarea focului în Ucraina, a fost transmisă Kievului în timpul negocierilor dintre delegațiile americane și ucrainene la Paris pe 17 aprilie. Se presupune că răspunsul va veni la întâlnirea viitoare a reprezentanților Statelor Unite, Ucrainei și Europei la Londra.
Trump a mai ridicat problema controlului asupra centralelor nucleare ucrainene
Problema centralelor nucleare ucrainene și a posibilei lor administrări de către Statele Unite a fost deja discutată în cadrul unei conversații telefonice dintre președinții Vladimir Zelenski și Donald Trump pe 19 martie. Atunci, liderul ucrainean a subliniat că discuția se referea doar la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de ruși. Totuși, partea americană a interpretat discuția într-un mod diferit. „Proprietatea americană asupra acestor stații ar fi cea mai bună protecție pentru această infrastructură și un sprijin pentru infrastructura energetică a Ucrainei”, se spunea într-o declarație comună a secretarului de stat american Marco Rubio și a consilierului președintelui Trump pentru securitate națională, Mike Waltz.
Ulterior, agenția Reuters a relatat că Donald Trump dorea să discute despre controlul asupra centralei Zaporojie cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Ministerul de Externe al Federației Ruse a declarat atunci că nu există exemple în lume de utilizare comună a centralelor nucleare, excluzând astfel transferul obiectivului către Ucraina sau orice altă țară.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







