Lavrov nu va reprezenta Rusia la negocierile privind Ucraina de la Istanbul din 15 mai
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, nu va reprezenta Rusia la negocierile privind Ucraina de la Istanbul din 15 mai. Cine anume va reprezenta Rusia la întâlnire nu a fost anunțat oficial până în prezent.

Pe 13 mai, ziarul The Washington Post, citând o sursă de rang înalt din fosta conducere a Kremlinului, scria că delegația rusă ar putea fi condusă de consilierul prezidențial Iuri Ușakov și de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, relatează kommersant.ru.
Miercuri, trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, a anunțat că intenționează să vină la Istanbul împreună cu secretarul de stat Marco Rubio vineri, 16 mai. Negocierile dintre Ucraina și Rusia în Turcia sunt programate pentru 15 mai. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să conducă delegația ucraineană. Președintele SUA, Donald Trump, a spus că prezența sa în Turcia ar putea influența decizia președintelui rus Vladimir Putin de a participa. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin are programate întâlniri de lucru pe 15 mai, evitând însă să precizeze unde anume vor avea loc.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.




