Accesul la unele pavilioane israeliene din cadrul Salonului Aeronautic din orașul Le Bourget, interzis
La Salonul Internațional de Aeronautică din orașul Le Bourget mai multe pavilioane ale companiilor israeliene care prezentau „arme ofensive” au fost acoperite cu panouri negre în urma unei decizii a Guvernului francez, informează AFP. Acest lucru a stârnit furie în Israel.

În prima zi a Salonului Aeronautic de la Le Bourget, standurile companiilor Israel Aerospace Industries (IAI), Rafael, Uvision, Elbit și Aeronautics au fost acoperite cu panouri negre care blocau accesul, relatează rfi.fr.
După ce pe unul dintre panouri a apărut un mesaj de acuzare la adresa Guvernului francez privind „discriminarea”, acesta a fost acoperit suplimentar cu o peliculă neagră.
Franța ar trebui să manifeste „dezaprobare” și să „se distanțeze” de situația „moral inacceptabilă” din Fâșia Gaza, a declarat luni, 16 iunie, premierul Franței, François Bayrou, în cadrul deschiderii salonului.
O sursă din Ministerul de Externe al Franței, citată de AFP, a precizat că, înaintea desfășurării Salonului Aeronautic de la Paris din 2025, autoritățile franceze au stabilit anumite reguli, acceptate de partea israeliană. Conform acestor reguli, expunerea armamentului „ofensiv” era interzisă.
Cu toate acestea, cinci dintre cei nouă expozanți israelieni au prezentat totuși modele de rachete, motiv pentru care standurile lor au fost închise. Standurile celorlalți patru expozanți israelieni, precum și al Ministerului israelian al Apărării, au rămas deschise, transmite AFP.
Ministerul Apărării din Israel a calificat decizia de a bloca accesul la unele standuri drept „segregare”, adăugând că „interdicția asupra sistemelor de armament ofensive”, solicitată de organizatori duminică seara, 15 iunie, „încalcă practica obișnuită a târgurilor de apărare la nivel mondial”.
„Această decizie scandaloasă și fără precedent este influențată de considerente politice și comerciale”, a mai menționat Ministerul israelian.
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a declarat că este „șocat” de ceea ce s-a întâmplat la salonul de lângă Paris. „Companiile israeliene au semnat contracte cu organizatorii și au plătit (…) Este ca și cum s-ar crea un ghetou israelian (…) Consider acest lucru revoltător și cred că trebuie remediat imediat”, a afirmat el în direct la postul francez LCI.
Organizatorii au declarat că cele cinci companii israeliene afectate au în continuare „dreptul de a expune în cadrul salonului”. „Se poartă un dialog pentru a găsi o soluție favorabilă pentru toate părțile implicate”, au adăugat aceștia.
Prezența companiilor israeliene la târgurile de armament din Franța a devenit un subiect controversat începând cu ofensiva lansată de Israel în Gaza, ca reacție la atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023. Au avut deja loc confruntări diplomatice și procese judiciare în acest context.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







