theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
1 Decembrie 2025, 23:16
3 952
Copiază linkul
Link copiat

20.000 de muniții ale Bundeswehr-ului, furate dintr-un camion civil în Germania

Persoane necunoscute au furat aproximativ 20.000 de muniții ale Forțelor armate germane dintr-un camion civil.

20.000 de muniții ale Bundeswehr-ului, furate dintr-un camion civil în Germania.
20.000 de muniții ale Bundeswehr-ului, furate dintr-un camion civil în Germania.

Ministerul apărării de la Berlin a confirmat că șoferul unei companii civile de transport, angajată de forțele armate pentru transportul munițiilor, a lăsat pe 24 noiembrie seara camionul încărcat cu muniții ale armatei germane la o parcare nesupravegheată într-un parc industrial din apropierea orașului Burg, lângă Magdeburg, transmite eurointegration.com.ua cu referire la spiegel.de.

Investigațiile preliminare arată că persoane necunoscute au deschis compartimentul de marfă al camionului în timpul nopții și au furat mai multe cutii cu muniție. Furtul a fost descoperit abia a doua zi, când șoferul a sosit pentru a livra marfa la cazarma din apropiere. Soldații dislocați acolo au observat rapid intervenția în compartimentul de marfă și au verificat documentele de transport.

Pagubele sunt semnificative. Potrivit estimărilor preliminare, au fost furate aproximativ 10.000 de gloanțe pentru pistoale, 9.900 de gloanțe pentru automate și grenade fumigene. Spre deosebire de gloanțele pentru pistoale, cele pentru automate nu sunt muniție de luptă. Totuși, ministerul a catalogat incidentul drept grav, punând în pericol securitatea.

„Tratăm furtul cu maximă seriozitate, deoarece astfel de muniții nu trebuie să ajungă în mâini greșite”, a declarat un reprezentant al ministerului.

Forțele armate germane investighează acum, împreună cu poliția locală, cine ar putea fi responsabil de furtul munițiilor. Surse din Bundeswehr au declarat că o simplă spargere accidentală este puțin probabilă. Se ia în calcul versiunea că, transportul munițiilor a fost observat și că infractorii au acționat atunci când șoferul a făcut o oprire neprevăzută în Burg.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat