Un camion care transporta aproape un milion de țigări de contrabandă, reținut la punctul de control Leușeni-Albița
Țigări de contrabandă, în cantitate de aproape un milion de bucăți, au fost descoperite ascunse în tavanul remorcii unui autocamion la punctul vamal Leușeni-Albița, în urma unei acțiuni comune desfășurate de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal.

Oamenii legii au confiscat marfa de contrabandă, vehiculul implicat și au reținut doi suspecți, relatează rupor.md.
Camionul de model Mercedes Actros a fost verificat cu atenție de vameși, care au descoperit în tavanul remorcii autocamionului 991.300 de țigarete fără documentație corespunzătoare. Ulterior, în Chișinău și în afara acestuia au fost efectuate mai multe percheziții, în urma cărora au fost ridicate tehnică de calcul și documente. De asemenea, a fost confiscat și camionul folosit pentru tentativa de contrabandă.
Șoferul și presupusul organizator al schemei, în vârstă de 39 și 43 de ani, au fost reținuți. Procurorii solicită arest preventiv pentru amândoi pe o perioadă de 30 de zile.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, cei reținuți beneficiază de prezumția nevinovăției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







