Un BMW s-a răsturnat și a luat foc la Edineț: Șoferul și pasagerul au supraviețuit în mod miraculos
Un accident extrem de grav a avut loc în cursul nopții de 13 noiembrie, în jurul orei 03:20, pe traseul ce face legătura dintre două localități din raionul Edineț.

Potrivit informațiilor preliminare, un tânăr de 24 de ani, locuitor a raionului Edineț, conducând un autoturism BMW, ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, derapând de pe carosabil și tamponându-se într-un obstacol de beton. În urma impactului, mașina s-a răsturnat și a luat foc, transmite newtv.md.
„În autovehicul se mai afla un pasager de 18 ani, care nu a suferit leziuni. Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta nu a putut fi testat la fața locului cu aparatul etilotest, însă au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii stării sale", a declarat ofițera de presǎ a Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpǎ.
Pe marginea acestui caz, polițiștii au inițiat o anchetă în care vor stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului și adoptarea unei decizii legale.
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







