theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Ianuarie 2026, 19:00
5 693
Copiază linkul
Link copiat

Cumpărăturile online doboară recorduri: Aproape 10 milioane de colete în Moldova într-un an

Autoritățile moldovene planifică să impoziteze, probabil din vara lui 2026, importul coletelor mai ieftine de 150 de euro, conținând bunuri cumpărate de cetățeni pe platformele internaționale online.

Cumpărăturile online doboară recorduri: Aproape 10 milioane de colete în Moldova într-un an.
Cumpărăturile online doboară recorduri: Aproape 10 milioane de colete în Moldova într-un an.

Date obținute de Europa Liberă arată că acest negoț încă neimpozabil a crescut vertiginos în 2025, iar platforma principală este Temu, relatează Europa Liberă.

Numărul coletelor poștale internaționale intrate în Republica Moldova a ajuns la aproape 9,9 milioane în primele 11 luni ale anului 2025, potrivit datelor furnizate Europei Libere de Serviciul Vamal. Este un număr mai mult decât dublu față de cel al coletelor importate pe parcursul întregului an 2024 - 4,2 milioane de colete.

Majoritatea sunt colete cu o valoare de până la 150 de euro, adică neimpozabile, potrivit legislației actuale, pe care guvernarea PAS planifică să o schimbe pe parcursul anului curent.

Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a spus Europei Libere că impozitul poate fi introdus la mijlocul anului.

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a explicat și el într-un interviu pentru NewsMaker că taxele, care pot ajunge la 25 - 30 la sută din valoarea coletului, trebuie să creeze un mediu comercial mai echitabil și vor fi introduse când va fi gata un mecanism prin care taxele vamale să fie incluse automat în prețul coletului.

Autoritățile și experții estimează că pot aduna anual între unul și trei miliarde de lei din impozitarea cumpărăturilor online ieftine ale moldovenilor.

Asemenea încasări ar fi comparabile cu suma tuturor investițiilor planificate de guvern în bugetul pe 2026, pe care l-a supranumit „buget al investițiilor responsabile” și care ar trebui să ducă la o relansare a economiei moldovene.

Dinamica trimiterilor poștale internaționale a cunoscut o creștere constantă de la o lună la alta, în ultimii doi ani. Dacă numărul de colete importate în septembrie 2024, de exemplu, a fost de puțin peste 628 de mii, atunci în luna noiembrie 2025, depășise un milion.

Mai bine de jumătate din coletele cumpărate online din străinătate de moldoveni în 2024 – arată Serviciul Vamal - au fost transportate prin intermediul Întreprinderii de Stat Poșta Moldovei –restul fiind aduse în țară prin servicii de curierat expres.

Din datele furnizate Europei Libere de Poșta Moldovei rezultă că, în primele 11 luni ale lui 2025, a transportat peste 530 de tone de colete poștale cumpărate de moldoveni online din străinătate. Este o cantitate de marfă care poate umple 27 de camioane de mare tonaj sau 9 vagoane de tren.

Platforma chinezească Temu este principala folosită de moldoveni – 80% din coletele transportate de Poșta Moldovei în 2025 provin de pe Temu, urmată la mare distanță de platforma Joom înregistrată în Letonia și de o altă platformă chinezească, AliExpess.

Serviciul Vamal a mai spus Europei Libere că moldovenii comandă de pe platformele online de regulă bunuri de uz personal, articole vestimentare, diverse accesorii, produse electronice de mică valoare și alte bunuri destinate consumului individual sau casnic.

Acest tip de cumpărături înlocuiește tot mai mult cumpărăturile făcute la magazin sau la piață și scoate din joc intermediarul. Dacă intermediarul importă în cantități mari, impozabile, mărfurile vândute mai departe în rețelele comerciale tradiționale, atunci cei care cumpără colete mici, de pe platforme online – nu.

Poșta Moldovei rămâne principalul jucător pe piața serviciilor poștale, dar cota sa de piață în ceea ce privește primirea și transportarea coletelor internaționale și pachetelor mici s-a diminuat, în special în favoarea filialei locale a companiei ucrainene Nova Post (New Post International MLD), arată datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației.

Autoritățile din Uniunea Europeană au afirmat recent că vor pune capăt scutirilor vamale pentru coletele ieftine, comandate prin platforme online, cu doi ani mai devreme decât se planificase anterior.

Dacă anterior s-a spus că UE va introduce taxe la colete în 2028, acestea vor fi aplicate deja către luna martie 2026. Miniștrii de finanțe din UE au ajuns la sfârșitul lui 2025 la un acord politic pentru a elimina pragul de 150 euro sub care coletele sunt scutite de taxe.

De la 1 ianuarie 2026, România va taxa cu cinci euro fiecare colet cu o valoare declarată sub 150 de euro, dacă acest colet va proveni din afara UE.

Anul trecut, în UE au ajuns peste 4 miliarde de colete cu valoarea neimpozabilă sub 150 de euro. Multe din aceste mărfuri au fost neconforme standardelor europene de siguranță a produselor, spun autoritățile europene.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat