Prin urmare, administrația de la Chișinău a cerut Tiraspolului să asigure accesul liber prin posturile neautorizate de control a agenților economici care duc produse alimentare, medicamente și mărfuri de primă necesitate la Cocieri, Molovata Nouă, Corjova și în alte localități din stânfa Nistrului, relatează rupor.md.Notificarea a fost adresată tuturor membrilor CUC. Reprezentanții Chișinăului au menționat că deplasarea nestingherită a persoanelor și mărfurilor prin Zona de Securitate reprezintă un principiu stabilit prin Acordul semnat pe 21 iulie 1992.„În cadrul reuniunii de lucru, delegația Chișinăului a abordat subiectul activității Centrului de presă al Comisiei și actualizării componenței acestuia. A fost reiterată poziția delegației Republicii Moldova privind accesul fără impedimente al presei la activitatea Comisiei, precum și privind eliminarea tuturor barierelor în aplicarea transparentă a procesului de acreditare a jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului, care își propun să reflecte situația în Zona de Securitate și funcționalitatea mecanismului existent de menținere a păcii”, se arată în informațiile publicate de autoritățile constituționale.O decizie finală nu a fost luată. Reprezentanții Chișinăului în Comisia Unificată de Control afirmă că exponenții Tiraspolului au solicitat timp pentru consultări.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.