Sancţiuni la spitalul de copii din Iaşi. Șefa ATI și cea a serviciului de prevenire a infecțiilor, destituite
La spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași au fost demise șefa interimară a secției de terapie intensivă, Oana Puiu, și șefa Serviciului de prevenire a infecțiilor, Carmen Popescu, după decesul a șapte nou-născuți infectați cu o infecție nosocomială.

Decizia a fost luată de noul manager al instituției, Radu Constantin Luca, care a declarat că spitalul a tratat cele întâmplate cu „o responsabilitate maximă” și așteaptă raportul oficial al Ministerului Sănătății, în urma verificărilor începute, transmite stirileprotv.ro.
„Înţelegem nevoia de a lua măsuri drastice pentru ca astfel de tragedii să nu se repete în spitalul nostru. Aşteptăm raportul oficial de la Ministerul Sănătăţii, care este unul dintre fundamentele pe bază căruia putem lua decizii corecte, legale, fără a expune spitalul la şi mai multe riscuri sau destabilizare. Siguranţa pacienţilor este principalul nostru obiectiv”, a subliniat Luca.
El a precizat că, după primirea raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătății va fi analizată necesitatea unor măsuri suplimentare, inclusiv noi demiteri.
Situația a stârnit reacții și la nivelul autorităților locale. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a declarat că a cerut noului director să-i demită pe toți cei care au încălcat protocoalele medicale.
„Dacă va fi nevoie să angajăm persoane noi, spitalul va face acest lucru. Vom insista asupra aplicării complete a tuturor recomandărilor indicate în raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății”, a spus Alexe.
Reamintim că anterior, în secția de terapie intensivă a spitalului din Iași a fost înregistrat un focar de infecție cu bacteria Serratia marcescens, care a dus la decesul a șapte copii. Ministerul Sănătății din România desfășoară o anchetă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


