theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Noiembrie 2025, 18:35
2 336
Copiază linkul
Link copiat

Nicușor Dan: Să se țină cont de legătura între securitatea Ucrainei și R. Moldova la negocierea păcii

Președintele României, Nicușor Dan, a participat luni, 24 noiembrie curent, la o reuniune extraordinară a Consiliului European, convocată de președintele Antonio Costa.

Nicușor Dan: Să se țină cont de legătura între securitatea Ucrainei și R. Moldova la negocierea păcii.
Nicușor Dan: Să se țină cont de legătura între securitatea Ucrainei și R. Moldova la negocierea păcii.

Șeful statului român a descris întâlnirea drept „foarte utilă și extrem de necesară” în contextul intensificării discuțiilor privind procesul de pace pentru Ucraina, transmite realitatea.md.

Șefii de stat și de Guvern au făcut un schimb amplu de opinii și evaluări privind cele mai recente evoluții legate de negocierile de pace. Nicușor Dan a subliniat că statele membre „vor rămâne unite”, reafirmând sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru Ucraina în fața agresiunii ruse.

Șeful statului român a evidențiat rolul esențial al UE în conturarea și implementarea unui proces de pace viabil.

„Uniunea Europeană aduce o valoare adăugată în conturarea și punerea în aplicare a procesului de pace pentru Ucraina”, a transmis acesta, într-o postare pe X.

În intervenția sa, Nicușor Dan a insistat asupra nevoii ca statele membre să identifice soluții pentru continuarea și consolidarea sprijinului european, inclusiv prin măsuri concrete care să răspundă nevoilor urgente ale Kievului. Totodată, el a punctat că securitatea Ucrainei este direct legată de stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni, avertizând că acest aspect trebuie să se regăsească în toate negocierile aflate în desfășurare.

Președintele României a participat la întâlnirea dinaintea ședinței Consiliului Suprem de Apărare Națională, dedicată aprobării Strategiei Naționale de Apărare și a proiectelor pe care România intenționează să le finanțeze prin programul european SAFE.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat