Cât timp mai are de trăit omenirea: Un astrofizician a dat un răspuns neașteptat

În anii 1960, când lumea trăia sub amenințarea unui război nuclear, tânărul astrofizician Richard Gott se plimba prin Berlinul împărțit. Văzând zidul, nu s-a limitat să facă o fotografie — și-a pus o întrebare care avea să ne schimbe înțelegerea timpului, transmite naukatv.ru.

„Cât va mai rezista chestia asta?”, s-a întrebat el.

Răspunsul nu a fost politic, ci matematic — și înfricoșător de precis.

Nu suntem speciali

Dacă nu știi exact când te afli în istoria unui proces, este logic să presupui că te afli undeva la mijloc. Nu la început, nu la sfârșit — pur și simplu într-un punct tipic. Gott a numit aceasta „principiul mediocrității”, potrivit portalului IFLScience.

„Dacă ceva există deja de o anumită perioadă, este rezonabil să ne așteptăm ca durata sa rămasă să fie aproximativ comparabilă cu cea trecută”, scria el în 1993.

Cum a confirmat Zidul Berlinului teoria

În vara lui 1969, Gott a ajuns în Berlinul de Vest. Până atunci, zidul stătea de opt ani. El a decis să își testeze principiul: dacă observi un obiect întâmplător, cu o probabilitate de 95%, îl vei vedea nu la început și nu la sfârșit, ci undeva între 2,5% și 97,5% din viața sa.

Cu alte cuvinte, dacă obiectul a existat t ani, durata totală a vieții sale, cu 95% încredere, va fi între t/39 și 39t. Pentru zid, asta însemna între două luni și trei sute de ani.

Gott a spus: „Cel mai probabil, zidul va mai rezista de la câteva luni până la trei secole”.

Pe 9 noiembrie 1989, zidul a căzut. De la construcție trecuseră 28 de ani și trei luni: opt ani până la observația lui Gott și 20 de ani după. Raportul 20 ÷ 8 = 2,5 se încadra perfect în intervalul modelului său.

Nu a fost o profeție. Doar statistică. Din 1.000 de observatori aleși la întâmplare, 950 s-ar fi aflat undeva la mijlocul ciclului de viață al zidului. Gott a fost unul dintre ei.

Omenirea ca observator aleator

Oamenii de știință aplică același principiu și la noi. De la apariția Homo sapiens au trecut aproximativ 300.000 de ani. În tot acest timp, pe Pământ au trăit circa 117 miliarde de oameni. Azi suntem aproximativ opt miliarde, adică doar 7% din toți cei care au existat vreodată.

Dacă considerăm că observăm omenirea într-un moment tipic al istoriei sale, aproximativ 7% din drum este parcurs, iar 93% este înainte. Asta înseamnă că până la sfârșitul „trenului vieții” ar putea să se nască încă aproximativ 109 miliarde de oameni.

În 1993, Gott a estimat că, la o rată de 145 de milioane de nașteri pe an, omenirea ar avea nevoie de circa 750 de ani pentru a ajunge la cei 109 miliarde. Dar natalitatea globală scade în fiecare an.

El scria: „Dacă tendința continuă, timpul rămas al omenirii nu va depăși 19.000 de ani”.

Cu actualele 130 de milioane de nașteri pe an, limita scade la 16.000 de ani, iar la prognoza de 80 de milioane — până la 10.000 de ani.

De ce aceasta nu este o sentință

Aceste cifre nu sunt o predicție a sfârșitului, ci un interval de probabilitate. Totul depinde de noi:

• Tehnologiile de creștere a copiilor în afara uterului pot crește natalitatea de zeci de ori.

• Dacă oamenii vor trăi 150 sau 500 de ani, piramida demografică se va schimba radical.

• Peste 300 de ani, majoritatea „observatorilor” ar putea fi inteligențe artificiale. Atunci formula nu va mai funcționa.

• Expansiunea spațială și coloniile de pe Marte sau din centura de asteroizi vor modifica din nou ritmul creșterii populației.

Filozoful John Leslie avertiza: „Argumentul funcționează doar dacă suntem cu adevărat aleatori. Dar suntem singurii care putem observa propria noastră istorie”. Asta deja încalcă principiul în sine.

Concluzia

Teoria nu spune că omenirea va dispărea peste 10.000 de ani. Ea doar arată că este extrem de important să avem un plan de rezervă pentru supraviețuirea speciei, sau mai bine mai multe: „Nu avem motive să credem că urmează milioane de ani de viață fără griji”, concluziona Richard Gott.

Așadar:

• Este momentul să ne reevaluăm prioritățile, iar dacă orizontul nostru este limitat la mii de ani și nu la eternitate, riscurile ecologice devin o problemă reală.

• Trebuie să investim în durabilitate, tehnologii, cunoștințe și instituții capabile să supraviețuiască secolelor.

• Și să avem un plan B, cum ar fi explorarea spațială, care să acționeze ca o asigurare pentru supraviețuirea speciei.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.