Moldova, Ucraina și România stabilesc acțiuni comune împotriva contrabandei
Moldova a convenit cu Ucraina și România asupra unui set de acțiuni pentru a opri contrabanda, a anunțat directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, revenit din Ucraina, unde a avut discuții cu omologii săi din cele două țări.

„Securitatea națională și integritatea frontierei rămân prioritățile noastre absolute”, a afirmat directorul instituției într-un mesaj video, scrie ipn.md.
În contextul cazului camionului cu armament depistat la frontiera moldo-română, șeful vămii a reiterat că a inițiat o investigație internă și a declarat că nu va tolera „neglijența sau orice abatere care ar putea compromite securitatea țării”.
„Funcționarul Serviciului Vamal a solicitat inițierea controlului, scanarea fiind realizată de către partea română. Procuratura a fost sesizată. Ieri au fost reținute două persoane, iar astăzi a fost reținută a treia persoană”, a precizat Radu Vrabie.
DIICOT România a anunțat într-un comunicat de presă că, la data de 20 noiembrie, în urma controlului vamal efectuat la intrarea în România, la vama Albița, un șofer de 37 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost depistat conducând un ansamblu format din cap tractor și remorcă, în care se aflau 18 rachete antitanc, opt lansatoare de grenade, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese ale unei drone. Șoferul a fost reținut, fiind solicitat un mandat de arest pentru 30 de zile.
Totodată, la Chișinău au fost reținute trei persoane. Potrivit anchetatorilor, este vorba de conducătorul întreprinderii care a comandat transportarea mărfii, conducătorul companiei de transport și un broker. Marfa a fost încărcată în camion în municipiul Chișinău, precizează PCCOCS, contrazicând astfel speculațiile potrivit cărora camionul ar fi traversat frontiera moldo-ucraineană.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


