Cetățenii străini sunt obligați să achite polița medicală. Care sunt condițiile
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a reamintit că cetățenii străini aflați pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligați să plătească asigurarea medicală în anumite cazuri.

Despre aceasta scrie newtv.md.
Achită în mod obligatoriu prima de asigurare medicală în sumă fixă cetățenii străini care:
- Au permis de ședere provizoriu în Republica Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, activități de voluntariat, activități umanitare sau religioase, dar nu sunt angajați.
- Au permis de ședere permanent sau beneficiază de protecție internațională și, la fel, nu sunt angajați și nici asigurați de stat.
La fel ca și cetățenii Republicii Moldova, aceștia trebuie să achite prima de asigurare medicală în sumă fixă până pe 31 martie. În primele trei luni ale anului, ei beneficiază de facilități. Cei cu permis de ședere provizoriu plătesc 2.527 de lei, iar cei cu permis de ședere permanent plătesc, în funcție de categorie, un preț redus cu 60-90% față de valoarea integrală a asigurării medicale, care este de 12.636 de lei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


