theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
14 Ianuarie 2026, 20:27
2 512
Copiază linkul
Link copiat

Avarii la rețelele termice pe timp de iarnă: Termoelectrica îndeamnă oamenii să semnaleze scurgerile

Termoelectrica susține că asigurarea căldurii în locuințe și la instituțiile de menire socială rămâne o prioritate, iar buna funcționare a termoficării este asigurată de intervențiile zilnice ale specialiștilor întreprinderii.

Avarii la rețelele termice pe timp de iarnă: Termoelectrica îndeamnă oamenii să semnaleze scurgerile.
Avarii la rețelele termice pe timp de iarnă: Termoelectrica îndeamnă oamenii să semnaleze scurgerile.

Potrivit companiei, angajații intervin operativ pentru a înlătura scurgerile din rețelele termice, iar unele lucrări se fac în șanțuri adînci, în aburi și la temperaturi sub zero grade Celsius. Totodată, verificarea căminelor de vizitare și a spațiilor închise presupune riscuri legate de acumularea gazelor dăunătoare și de temperaturi înalte, fiind nevoie de respectarea strictă a normelor de protecție a muncii, relatează noi.md.

Termoelectrica mai precizează că serviciile de dispecerat și echipele de reparații lucrează fără întrerupere, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar în sezonul rece fiecare incident cere reacție imediată, indiferent de oră. 

Pentru a menține sistemul în stare de lucru, specialiștii întreprinderii fac verificări zilnice ale rețelelor termice subterane și ale surselor de termoficare, inclusiv la centralele electrice cu termoficare, urmărind presiunea, temperatura agentului termic și funcționarea pompelor.

Compania îndeamnă locuitorii să anunțe cât mai repede neregulile care pot semnala o avarie, precum scurgeri de apă fierbinte, abur persistent sau capace de cămine stricate. 

Sesizările pot fi făcute la Serviciul Dispecerat General (022 441 138), la Centrul de Apel (1300 / 022 447 447), inclusiv prin Facebook/Messenger, pe pagina Termoelectrica S.A.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat