Ministrul Finanțelor, despre salariile mari din instituțiile publice: Competența costă
Salariile mari ale șefilor din unele instituții publice sunt necesare pentru a atrage și păstra specialiști bine pregătiți, mai ales în domenii importante și complexe, cum este cel financiar.

Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la emisiunea „Pe Față”, de la Moldova 1, informează agora.md.
Întrebat despre posibilitatea reducerii salariilor șefilor unor instituții de stat, în contextul în care unii dintre aceștia încasează lunar peste 100.000 sau chiar 200.000 de lei, ministrul a precizat că există o diferență importantă între instituțiile finanțate direct de la buget și cele care beneficiază de autonomie.
„Există instituții care fac parte din sistemul de salarizare bugetar, reglementat de Legea salarizării, dar există și instituții cu anumită autonomie. De exemplu, prin definiție, Banca Națională este o instituție autonomă în care Guvernul și, cred că, nici Parlamentul nu au dreptul să intervină și să stabilească nivelul salariilor”, a explicat Gavriliță.
Potrivit ministrului, deși diferențele salariale din sectorul public ar trebui reduse, tăierea salariilor unui număr mic de șefi de instituții „nu ar avea un impact semnificativ asupra bugetului sau asupra veniturilor celorlalți angajați din sistem”.
„Cu siguranță este nevoie de mai multă echitate, de mai puțină diferență. Dar micșorând salariul unui guvernator sau al unui președinte de instituție nu poți face o schimbare esențială acolo unde există zeci de mii de angajați, precum în sistemul educației”, a subliniat ministrul.
Referindu-se la cazul Băncii Naționale a Moldovei, unde salariul guvernatorului depășește 230.000 de lei lunar, Gavriliță a declarat că „nivelul remunerației trebuie raportat la piața financiară și la responsabilitățile funcției”.
„Vorbim de un domeniu care reglementează sectorul financiar. Nu ne dăm seama ce salarii au conducătorii băncilor. În situația în care nu ai o salarizare competitivă cu piața, cei mai buni specialiști vor pleca în sectorul privat. Competența costă”, a declarat ministrul Finanțelor.


