Peste 50% dintre cetățenii români din Moldova au votat pentru USR în Parlamentul României
Majoritatea cetățenilor români din Republica Moldova, la alegerile parlamentare din România, și-au dat votul pentru Uniunea Salvați România (USR).

Acestea sunt datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă din România, după centralizarea a 96,61% din voturi, relatează omniapres.md.
În Senatul României, peste 41 dintre voturi au fost acordate de cetățenii români din R. Moldova pentru USR, ceea ce reprezintă 54,55%. Pe locul doi, în același clasament, este Partidul Național Liberal (PNL), care a acumulat 23,67% dintre sufragii. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a acumulat 5,1% dintre voturi.
Pentru Camera Deputaților, peste 61% dintre cetățenii români din R. moldova și-au dat votul pentru USR, ceea ce reprezintă peste 46.000 de voturi. Forța Dreptei este pe locul al doilea în acest clasament, acumulând 9,94% dintre sufragii. La o distanță de un punct procentual, este Partidul Social Democrat (PSD), pentru care și-au dat votul 8,29% dintre alegători. În plus, 6,22% dintre sufragii au fost acordate pentru AUR.
La scrutinul parlamentar din România au participat peste 81.000 de cetățeni români din Moldova. Cea mai mare parte dintre aceștia fac parte din categoria de vârstă 45-64 de ani, din mediul urban. Cea mai inactivă categorie de alegători au fost tinerii de 18-24 de ani.
Precizăm că, în urma alegerilor parlamentare din România, care s-au încheiat la 1 decembrie curent, este stabilită următoarea componență a Parlamentului, format din 332 de deputați și 137 de senatori.
După procesarea a 99,34% din voturi, rezultatele arată că Partidul Social Democrat (PSD) a câștigat scrutinul parlamentar, urmat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Salvați România (USR). Cele trei partide extremiste care au trecut pragul sunt AUR, SOS și POT – au circa 32% din voturi.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


