Avocatul femeii pe care Maia Sandu a dat-o în judecată a cerut o evaluare psihiatrică a președintei
O nouă ședință de judecată în dosarul în care președinta Maia Sandu o acuză pe cetățeana Anna Mihalachi că i-ar fi denigrat bunicul a fost amânată.

La procesul de astăzi, magistrații au admis audierea martorilor în favoarea șefei statului, iar avocatul pârâtei a cerut ca Maia Sandu să fie internată într-o instituție psihiatrică și supusă unei expertize, pentru că ar manifesta comportamente specifice „mincinosului patologic” și ar prezenta un potențial pericol pentru societate, scrie tv8.md.
„Ședința de judecată s-a amânat din motive procedurale. Astăzi a fost înaintat un nou demers de către pârât și urmează să luăm cunoștință cu el. O să ne expunem în ședința următoare. Totodată, instanța a admis cererea reclamantei privind prezentarea probelor cu martori și urmează a fi citați acești martori în ședința de judecată”, a declarat avocatul Maiei Sandu, Eduard Digore.
În demersul depus în instanță, avocatul Annei Mihalachi, Igor Hlopețchi, solicită ca Maia Sandu să fie plasată pentru supraveghere într-o instituție psihiatrică pentru 90 de zile și să fie supusă unei expertize clinico-psihiatrico-psihologice.
„Modul de redactare a cererii de chemare în judecată indică asupra unei aparențe grave de manipulare și asupra particularităților individual-psihologice ale comportamentului caracteristice unui(ei) mincinos(oasă) patologic(ă)”, se arată în cerere.
Avocatul pârâtei a mai declarat că Anna Mihalachi este internată în spital din cauza stresului provocat de proces.
„Acest proces nu are alt scop decât o încercare de a obține legal fonduri de la alegători, precum și implementarea justiției televizate și intimidarea populației.
„Prin acest litigiu nu se urmărește alt scop decât încercarea de a obține pe căi legale mijloace financiare de la alegători precum și de a face o justiție televizată și de a intimida populația.
Dumneaei este internată în instituția medico-sanitară din cauza stresului pe care îl suportă din cauza persecuțiilor la care este supusă. Legat de persecuții, aici pot adăuga că după inițierea acestui litigiu, conducerea autorității în care dumneaei activa a fost constrânsă să întrerupă relațiile de muncă cu persoana respectivă, a fost privată inclusiv de spațiul locuit care i-a fost atribuit. Cu siguranță acestea le vom demonstra în judecată”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a declarat instituția „nu poate comenta această inepție”.
Potrivit lui Igor Hlopețchi, clienta sa consideră că cererea de chemare în judecată este total neîntemeiată. Apărătorul a declarat și că, în cazul unui verdict nefavorabil, este dispus să conteste decizia inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Menționăm că avocatul Igor Hlopețchi a fost anterior învinuit că a depus un denunț fals împotriva unui polițist și a făcut declarații mincinoase, încercând să fabrice probe. Totuși, acesta a fost achitat în prima instanță în iulie 2024. Hlopețchi a declarat în instanță că dosarul ar fi fost fabricat la comanda unei foste șefe din SIS, ca răzbunare.
La ședința de judecată de astăzi au fost prezente și trei mătuși ale Maiei Sandu, care s-au declarat profund afectate de acuzațiile lansate la adresa tatălui lor, bunicul președintei.
„- Ați venit astăzi să apărați onoarea și imunitatea doamnei Maia Sandu?
- Da, nepoata noastră și, totodată, memoria tatălui nostru care a fost denigrat.
- În ce măsură v-a afectat aceste acuzații?
- Cum credeți? Dacă s-au scris așa minciuni despre tatăl nostru, sunt minciuni adevărate”, a declarat Eugenia Barboschi, una din mătușile Maiei Sandu.
„Suntem afectați extraordinar de mult de nedreptățile care se fac, fiindcă a născocit așa niște minciuni, niște neadevăruri din rea voință, din ură și invidie posibil. Desigur că cel mai mult ne-a afectat familia noastră, fiindcă a fost un tată extraordinar de bun și n-a meritat după 50 de ani de când este îngropat ca să se dezgroape toate aceste mizerii care le-a scris această femeie. Suntem revoltați la culme, nici nu pot să vă redau în cuvinte, fiindcă este extraordinar, o nedreptate foarte mare”, a declarat Vera Burca, o altă mătușă a președintei.
Următoarea ședință în dosar este programată pentru 15 octombrie. Atunci ar urma să fie audiați martorii propuși de reclamantă și examinat demersul privind expertiza psihiatrică.
Reamintim că, președinta Maia Sandu a dat în judecată o cetățeană, Anna Mihalachi, fostă alegătoare a sa, după ce aceasta a scris o postare despre bunicul șefei statului.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul instanței, cazul ține de „protecția onoarei, demnității și reputației profesionale”.
Totuși, postarea femeii a fost răspândită pe Telegram. Aceasta a acuzat bunicul Maiei Sandu că ar fi fost „informator și din cauza lui au suferit mulți locuitori ai satelor Bocșa și Risipeni”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


