theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 Februarie 2025, 20:05
8 433
Copiază linkul
Link copiat

Serebrian, despre ajutorul de 60 milioane de euro pentru Transnistria: Nu avem deocamdată o reacție

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că autoritățile din Republica Moldova nu au primit încă o reacție oficială din partea Tiraspolului cu privire la sprijinul financiar de 60 milioane de euro.

Serebrian, despre ajutorul de 60 milioane de euro pentru Transnistria: Nu avem deocamdată o reacție.
Serebrian, despre ajutorul de 60 milioane de euro pentru Transnistria: Nu avem deocamdată o reacție.

Reamintim că este vorba despre sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană pentru regiunea transnistreană, în contextul crizei energetice. Cu toate acestea, oficialul și-a exprimat optimismul privind evoluția dialogului între părți, transmite realitatea.md.

„Nu avem deocamdată o reacție, dar suntem convinși că reacția va fi. Este nevoie să depășim această situație critică în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Avem nevoie de această stabilitate.

Suntem foarte recunoscători partenerilor noștri europeni pentru acest ajutor. Înțeleg că și Tiraspolul a făcut declarații similare de recunoștință adresate Bruxelles-ului, dar și Chișinăului, în ultimul interviu oferit de domnul Krasnoselski, ceea ce este îmbucurător”, a precizat Serebrian.

Potrivit demnitarului, discuțiile viitoare vor viza și respectarea drepturilor omului în regiune, un aspect menționat recent și de președinta Maia Sandu. 

De asemenea, Oleg Serebrian a evidențiat că anumite subiecte care păreau de nerezolvat în procesul de negocieri „1+1” au acum perspective mai clare.

„Sunt foarte optimist. Nu pot să zic că mai optimist ca niciodată, dar mult mai optimist decât eram acum o lună sau două,” a declarat Serebrian. El și-a exprimat speranța că problemele legate de drepturile omului vor găsi în cele din urmă soluții concrete.

Amintim că, în schimbul sprijinului de 60 milioane de euro destinat malului stâng al Nistrului, autoritățile separatiste vor trebui să implementeze acțiuni concrete pentru a proteja drepturile omului, să elaboreze un plan asumat de actualizare a tarifelor la energie, conform costurilor de piață, dar și să excludă consumatorii industriali din pachetul de sprijin.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat